Noutăți importante în legislația ce vizează persoanele cu dizabilități

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost aprobat de Guvern. Inițiatorii spun că acest proiect are scopul de a ridica calitatea vieții copiilor și adulților cu dizabilități, în acord cu reglementările europene și internaționale în domeniu.

Potrivit Ministerului Muncii, în vederea dezinstituționalizării asumate de România în fața UE, până în anul 2020, noul act normativ prevede transformarea vechilor centre rezidențiale, astfel încât acestea să nu mai poată găzdui mai mult de 50 de beneficiari. Se renunță, astfel, la vechile centre, de tip “mamut”, care găzduiau sute de persoane cu dizabilități, cu un management de multe ori nu foarte performant și personal insuficient pentru a răspunde nevoilor de reabilitare a persoanelor asistate.

Centrele rezidențiale pentru persoanele adulte cu handicap vor fi de tip locuințe protejate, centre pentru viață independentă, centre de abilitare și reabilitare, centre de îngrijire și asistență, centre respiro – centre de criză. Finanțarea acestora va fi asigurată, în proporție de până la 90 la sută, de la bugetul de stat.

Autoritățile locale și județene au ca termen de realizare 31 decembrie 2018, în caz contrar vor pierde, anual, câte 25 la sută din finanțarea asigurată de la bugetul de stat. Noile tipuri de centre vor putea fi finanțate atât prin fonduri europene, cât și prin Programele de Interes Național lansate deja de Guvern, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Cele două măsuri – pe de o parte pierderea treptată a finanțării pentru vechile centre “mamut”, iar pe de alta finanțarea celor de tip nou – sunt menite să impulsioneze autoritățile competente să accelereze procesul de reformare.

O altă schimbare introdusă de noul act normativ se referă la introducerea unei alocații lunare pentru asistentul personal profesionist care are în îngrijire un adult cu handicap, astfel încât acesta să poată asigura condiții de locuit, hrană și îmbrăcăminte. Astfel, asistentul care îngrijește un adult cu handicap accentuat va primi 600 de lei pe lună, iar unul care îngrijește un adult cu handicap grav va primi 750 de lei lunar, sume care se adaugă salariului. De asemenea, pentru persoanele cu dizabilități se introduce o legitimație, care se eliberează de către DGASPC, pentru a se evita folosirea abuzivă a certificatului de handicap. În baza legitimației, persoana cu handicap va putea beneficia de toate drepturile și facilitățile conferite de lege, cum ar fi să meargă la film, la evenimente culturale și sportive, ori cu transportul interurban etc.

Biletul unic de transport interurban este, de asemenea, introdus prin proiectul de OUG. Până acum, biletele de călătorie erau tipărite de operatorul de transport și asigurau călătoria, spre exemplu, fie doar cu trenul, fie doar cu autobuzul. De acum, beneficiarul va putea folosi combinat tipurile de transport. În ceea ce privește nivelul de finanțare nerambursabilă pentru proiectele ONG-urilor cu activitate în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități, procentul va crește de la 90 la sută în prezent, la 98 la sută. Cu alte cuvinte, ONG-urile vor fi sprijinite să se implice și mai mult, în condițiile în care s-a constatat că acestea nu accesau fonduri nerambursabile pentru că nu aveau cota de 10 la sută necesară cofinanțării, iar banii rămâneau necheltuiți.

Nu în ultimul rând, prin proiectul de OUG cresc și sancțiunile pentru nerespectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Astfel, amenzile – care se aplică în cazul  împiedicării accesului la evenimente culturale, educative și sportive, la servicii de transport, la acces în instituții etc – cresc de la 6 – 12.000 de lei la 10 – 20.000 de lei.

 

 

Leave a Comment