Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Crin Bologa, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că instituţia pe care o conduce are începând de joi, 22 februarie, un nou purtător de cuvânt. Pompilia Stana este noul procuror care se va ocupa de relaţia cu mass media, odată cu pensionarea fostului purtător de cuvânt al instituţiei, procuror Rodica Vaida Pece. Săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu a semnat, săptămâna trecută, decretul de eliberare a Rodicăi Vaida Pece din funcţie, ea fiind, după o activitate de 35 de ani în…
Mai mult...Autor: daniel.muresan
Trei accidente rutiere la final de săptămână
Accidentele de circulaţie petrecute la finele săptămânii trecute s-au finalizat cu patru răniţi şi trei dosare de cercetare penală. Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Sălaj, în data de 22 februarie, la ora 18, Gheorghe C., de 44 de ani, din Chieşd, a condus un moped pe DJ 108 F, prin localitate. La un moment dat, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de carosabil umed, la intrarea într-o curbă periculoasă spre dreapta, nu a mai putut controla vehiculul şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în şanţ. Mopedistul…
Mai mult...Mangă… la volan
Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Zalău, a fost prins la finele săptămânii trecute de către poliţiştii rutieri cu o alcoolemie de aproape trei ori mai mare decât limita infracţiunii de consum de alcool la volan. Acesta a fost pus să sufle în etilotest după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că şoferul Iosif B., de 29 de ani, din Zalău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gheorghe Doja, din…
Mai mult...Şi-a ucis fetiţa de numai 2 luni, pentru că a plâns
O bestie cu chip de femeie a dat dovadă de o cruzime fără margini, ce a şocat întreaga comunitate din Pustă Vale. La finele săptămânii trecute, femeia şi-a ucis, cu bestialitate, copila de numai două luni, doar pentru că micuţa a început să plângă. A luat un cuţit şi a îngunghiat-o de mai multe ori în zona gâtului şi pieptului, iar pentru că loviturile nu i-au fost fatale, a sugrumat-o. În plus, femeia aruncă toată vina pe sora copilei decedate, o fetiţă de numai 4 ani, spunând procurorilor că micuţa…
Mai mult...Fără carne de cal în magazinele din Sălaj
Sălajul nu se numără printre judeţele unde a ajuns carnea de cal, etichetată ca fiind de vită, asigură directorul Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj, Mircea Martin. “Controalele efectuate de inspectorii sanitar-veterinari la agenţii economici au indicat că nu există probleme. Sălajul nu are abatoare pentru sacrificarea cabalinelor. Am verificat unităţile de procesare a cărnii, luând în discuţie anii 2012 şi 2013, însă nu am găsit nereguli”, a declarat Mircea Martin. Potrivit sursei citate, carnea de cal este inclusă mai ales în preparate din carne, fiind…
Mai mult...Sălăjeanul Gabriel Lavrincic, primul român invitat la Congresul internaţional de limbă rusă
Gabriel Antoniu Lavrincic, sălăjeanul care a intrat în cartea recordurilor World Records din Marea Britanie, cu cele mai multe scrisori primite într-o viaţă de om, este primul şi singurul român invitat de către autorităţile ruseşti la Congresul internaţional de limbă rusă de la Praga. Lavrincic a ajuns în atenţia organizatorilor la recomandarea unor reprezentanţi din conducerea Ministerului Afacerilor de Externe al Federaţiei Ruse şi a publicaţiei „Argumenti i Fakti”. Evenimentul este organizat de „Rossotrudnicestvo” – Agenţia Federală pentru problemele Comunităţii Statelor Independente, compatrioţilor care trăiesc în străinătate şi pentru colaborare…
Mai mult...Consumerism în formă pură
De când ne vrem occidentali, constat că sunt din ce în ce mai mulţi români care se lasă furaţi de consumerism, asociindu-l cu „lumea bună”, cu Vestul, cu acel high-life pe care îl cautau asiduu personajele lui Caragiale. Iar dacă acest concept de consumerism este asociat cu ideea de mall, reuşita planului cu care pleacă de acasă o sumedenie de concetăţeni este parcă garantată. Cel puţin, asta mă face să cred fiecare turmă de elevi sălăjeni pe care o întâlnesc la final de săptămână în mall-urile clujene – acesta fiind…
Mai mult...Balul Balurilor, şansa la o viaţă normală a unui copil bolnav
Nouă perechi de boboci au urcat, joi seara, pe scena sălii de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău, pentru a câştiga titlurile de miss şi mister la „Balul Balurilor” 2013, eveniment organizat de Consiliul Local al Tinerilor din Zalău. La fel ca în fiecare an, scopul acestui bal este unul caritabil, astfel încât toţi banii adunaţi din vânzarea biletelor şi din donaţii au fost înmânaţi mamei lui Ionuţ Iulian Chiorean, un băiat de 12 ani, cu grave probleme de sănătate. Concurenţii nu au avut probe uşoare de…
Mai mult...Aproape 2.000 de sălăjeni – depistaţi cu viroze şi pneumonii
Peste 1.740 de sălăjeni au fost depistaţi, în perioada 11 – 17 februarie, cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (viroze, n.r.), în timp ce alte 171 de persoane au fost înregistrate în statistica Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj după ce au fost diagnosticate cu pneumonie. Directorul DSP Sălaj, Ligia Marincaş, a declarat că, din totalul de îmbolnăviri cu viroze, cele mai multe cazuri – 619 – au fost la copii cu vârste cuprinse între 5 – 14 ani, majoritatea formelor de boală fiind uşoare şi medii. „Medicii au…
Mai mult...Purtător de cuvânt nou la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj
Noul purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj este Pompilia Stana, după ce Rodica Vaida Pece, procurorul care s-a ocupat de relaţia cu mass media în ultimii ani, a ieşit la pensie. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Crin Bologa, a declarat că preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de eliberare a Rodicăi Vaida Pece din funcţie, ea fiind, după o activitate de 35 de ani în slujba justiţiei, procurorul cu cea mai vastă experienţă din raza Curţii de Apel Cluj. În ceea ce o priveşte…
Mai mult...Sălăjean judecat pentru o crimă comisă în Irlanda
Un sălăjean în vârstă de 32 de ani, Stoica R., a fost trimis în judecată joi pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, fiind suspectat că ar fi ucis cu sânge rece un bărbat în timp ce se afla în Irlanda. Stoica este căutat de autorităţile din ţară şi din străinătate, după ce judecătorii Tribunalului Sălaj au emis anul trecut un mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru infracţiunea de omor. Pentru fapta sa, sălăjeanul riscă să-şi petreacă restul zilelor în spatele gratiilor. În cursul anului trecut, cazul sălăjeanului…
Mai mult...Firmele din Zalău – obligate să facă acţiuni de deratizare şi dezinsecţie
Aproximativ 1.200 de agenţi economici sunt notificaţi de Primăria Zalău, în această perioadă, în vederea încheierii contractului de prestări a activităţilor de deratizare şi dezinsecţie, cu SC Coral Impex SRL, firmă care a câştigat licitaţia publică organizată anul trecut de municipalitate pentru delegarea acestui serviciu. Viceprimarul Zalăului, Nicolae Fazakas, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că, deşi termenul dat prin notificare este 15 martie, dată după care pot fi aplicate sancţiuni, până în prezent doar două firme din municipiu au încheiat contracte cu operatorul sus amintit. „În Zalău, contractul…
Mai mult...Schimbări importante aduse „mişcării” dascălilor sălăjeni
Veste bună pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar sălăjean după modificarea metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2013-2014. Noile prevederi aduc mai multe schimbări pentru profesorii deja încadraţi în sistem, prin reglementarea calendarului de transfer şi pretransfer, pentru dascălii pensionari etc. Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj a publicat, zilele trecute, pe pagina de internet a instituţiei calendarul mişcării personalului didactic pentru următorul an şcolar. Astfel, prima etapă este întocmirea listelor cuprinzând personalul didactic titular care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare la 1 septembrie 2013 de către…
Mai mult...Respinşii la bacalaureat pot participa la simulări
Absolvenţii de liceu sălăjeni care nu au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile anterioare au dreptul să se prezinte la simulările de examen ce vor avea loc luna următoare. Înscrierile se vor face în funcţie de capacitatea organizatorică a fiecărui liceu. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Marcel Lucaciu, candidaţii trebuie să depună o cerere scrisă la secretariatul unităţii de învăţământ pe care au absolvit-o. „Absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat în anii anteriori au posibilitatea să susţină simulările. Aceştia trebuie să depună…
Mai mult...