Pompilia Stana, noul purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Crin Bologa, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că instituţia pe care o conduce are începând de joi, 22 februarie, un nou purtător de cuvânt. Pompilia Stana este noul procuror care se va ocupa de relaţia cu mass media, odată cu pensionarea fostului purtător de cuvânt al instituţiei, procuror Rodica Vaida Pece. Săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu a semnat, săptămâna trecută, decretul de eliberare a Rodicăi Vaida Pece din funcţie, ea fiind, după o activitate de 35 de ani în slujba justiţiei, procurorul cu cea mai vastă experienţă din raza Curţii de Apel Cluj.
Pompilia Dana Stana este căsătorită şi are doi copii. Aceasta a absolvit în urmă cu 21 de ani Facultatea de Drept din Cluj-Napoca. A ocupat funcţia de procuror la Procuratura Zalău între anii 1992 şi 1997, iar până în anul 1998 a fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj. Între 15 decembrie 1998 şi 1 ianuarie 2005, Pompilia Stana a fost procuror şef secţie urmărire penală, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj. De-alungul anilor a deţinut diferite funcţii în cadrul aceleaşi instituţii, ca delegat prim-procuror adjunct, procuror şef secţie urmărire penală, la ora actuală fiind procuror şef secţie judiciară la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj. Procurorul Pompilia Stana a deţinut funcţia de prim-procuror al Parchetului înainte de numirea prin concurs, pe această funcţie, a actualului prim-procuror Crin Bologa.

3 Thoughts to “Pompilia Stana, noul purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj”

  1. Anonim

    APIA FARA DIRECTOR ?

  2. Anonim

    AVEM DIRECTOR DAR DIN VASLUI.

  3. Anonim

    JALE MARE LA APIA , PSD NU ARE OAMENII PT APIA

Leave a Comment