Schimbări importante aduse „mişcării” dascălilor sălăjeni

Veste bună pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar sălăjean după modificarea metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2013-2014. Noile prevederi aduc mai multe schimbări pentru profesorii deja încadraţi în sistem, prin reglementarea calendarului de transfer şi pretransfer, pentru dascălii pensionari etc.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj a publicat, zilele trecute, pe pagina de internet a instituţiei calendarul mişcării personalului didactic pentru următorul an şcolar. Astfel, prima etapă este întocmirea listelor cuprinzând personalul didactic titular care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare la 1 septembrie 2013 de către unităţile de învăţământ şi comunicarea acestora la inspectoratul şcolar: pentru limită de vârstă şi la cerere, pentru pensionare anticipată sau pensionare anticipată parţială.
Următorul pas este constituirea posturilor didactice sau catedrelor, încadrarea personalului didactic titular, soluţionarea cererilor de întregire şi completare a normei didactice de predare, învăţare şi evaluare la nivelul unităţilor de învăţământ a personalului didactic titular şi soluţionarea cererilor cadrelor didactice titulare. După soluţionarea acestor cereri se trece la completarea normei didactice de predare-învăţare-evaluare a personalului didactic titular la nivelul inspectoratului şcolar.
Urmează, apoi, în luna martie transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare ori prin desfiinţarea unor unităţi de învăţământ. Aici intervine una dintre schimbările foarte importante aduse de noua metodologie, şi anume inversarea ordinii la transfer şi pretransfer, reprezentanţii ministeriali încercând să evite situaţiile în care, în ciuda existenţei unui post vacant, acesta să nu poată fi ocupat. Abia după soluţionarea cererilor de transfer este programat, în luna aprilie, pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, la cerere, a personalului didactic titular.
O altă modificare adusă de ordin are legătură cu pensionarea cadrelor didactice. Este vorba de categoria celor care urmează să se pensioneze şi categoria celor care sunt deja pensionaţi şi pot solicita revenirea la post cu statut de titular, cu condiţia renunţării la pensie. Dascălii cu rezultate foarte bune şi gradul I, cu avizul consiliului de administraţie din şcoli şi în limita viabilităţii postului, pot obţine o prelungire de activitate.
Noua metodologie prevede şi ce este de făcut în situaţia în care două sau mai multe unităţi de învăţământ sunt comasate, dar şi în cazul acţiunii inverse, de scindare. „Ca urmare a restructurării reţelei şcolare, a transformării unor unităţi de învăţământ în unităţi de alt nivel şi a schimbării denumirii unităţilor de învăţământ, inspectoratele şcolare revizuiesc deciziile de restructurare a reţelei şcolare şi emit noi documente de numire pentru personalul didactic titular afectat de aceste schimbări”, se arată în ordin.
Pe de altă parte, profesorii care au susţinut examenul de titularizare în ultimii doi ani şi care au obţinut minim nota 7 la acest concurs, dar nu au fost posturi vacante, ar putea avea posibilitatea să ocupe un post de titular la catedră.

5 Thoughts to “Schimbări importante aduse „mişcării” dascălilor sălăjeni”

  1. Anonim

    pensionarii sa stea acasa daca sau pensionat sa lase si altii

  2. anonim

    de ce sa stea acasa? mai un salar in plus,o meditatie,o atentie si posibilii inlocuitori o iau pe dincolo.

  3. Zălăuan

    Ceauşescule, mulţi handicapaţi ai crescut !
    Mulţi citesc, puţini pricep.
    Păi nu v-a scris clar Mihaela că pensionarii pot reveni în învăţământ cu condiţia renunţării la pensie ?!
    Cine este nebun să renunţe la pensie în anarhia regimului „democratic” actual.
    Dacă cunoaşteţi un singur caz de pensionar revenit titular, vă rog frumos să-mi spuneţi.
    Atunci înseamnă că eu pricep ce se întâmplă.

  4. Anonim

    noi elevii stim ca voi profesorii nu aveti voie sa ne dati teme .de ce faceti acest lucru d-na VERES ? CA NE INNEBUNITI CU TEMELE LA FRANCEZA si asa nu stim nimic

Leave a Comment