În timp ce mulți sălăjeni au întâmpinat primăvara cu flori și mărțișoare, alții au ajuns în vizorul polițiștilor pentru încălcarea legii. În doar două zile, pe șoselele din județ au fost depistați trei șoferi aflați la volan sub influența băuturilor alcoolice.
În noaptea de 28 februarie, polițiștii din Nușfalău au oprit pentru un control de rutină un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna sălăjeană Plopiș. Acesta nu doar că nu avea dreptul de a urca la volan, întrucât nu deținea permis de conducere, dar consumase și băuturi alcoolice. Oamenii legii l-au testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost pozitiv, de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma neregulilor constatate, bărbatul s-a ales cu un dosar penal.
În aceeași zi, în cursul serii, polițiștii rutieri au oprit pentru verificări, în Hereclean, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani din localitate. Testarea cu aparatul alcooltest a arătat că șoferul se afla la volan în stare de ebrietate, indicând o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
O zi mai târziu, în data de 1 martie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au oprit pentru control un autoturism la ieșirea din municipiu spre Ciumărna, condus de un zălăuan de 60 de ani. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice necesare stabilirii cu exactitate a alcoolemiei din sânge.