Zilele trecute, polițiștii din Șimleu Silvaniei au oprit pentru control un autoturism care se deplasa prin localitatea Nușfalău. La volanul mașinii se afla un bărbat din Valcău de Sus, în vârstă de 55 de ani. Oamenii legii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul din dotare, iar rezultatul a fost clar: 0.46mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri.
„Afumat” la volan în Nușfalău