Vacanța de iarnă a început oficial pentru elevii sălăjeni și din întreaga țară, aceasta fiind considerată cea mai extinsă perioadă de zile libere din acest an școlar. Potrivit calendarului oficial, vacanța de iarnă a debutat în data de 20 decembrie, iar timp de 19 zile elevii și cadrele didactice nu vor fi prezenți în sălile de curs.
Perioada de odihnă se va încheia miercuri, 7 ianuarie 2026, zi inclusă în intervalul de vacanță și care este, de asemenea, sărbătoare legală.
Astfel, elevii și cadrele didactice se vor reîntoarce la școală începând cu data de 8 ianuarie, când debutează și cel de-al treilea modul din structura anului școlar.
Această vacanță cuprinde mai multe zile de sărbătoare legală, inclusiv în luna ianuarie. Astfel, sunt zile libere Boboteaza, în data de 6 ianuarie, și Sfântul Ioan Botezătorul, în 7 ianuarie.
În ceea ce privește următoarea perioadă de zile libere destinată elevilor, vacanța mobilă de schi este programată în județul Sălaj în perioada 16-22 februarie 2026, alături de elevii și profesorii din județele Bihor, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Mehedinți, Argeș, Brașov, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Ilfov, București, Buzău, Ialomița, Călărași, Tulcea și Iași.
Ulterior, absolvenții ciclului gimnazial și liceal vor susține simulările examenelor naționale, conform calendarului oficial. Astfel, elevii claselor a VIII-a vor susține examenele în zilele de 16 și 17 martie, iar cei din clasa a XII-a în perioada 23-26 martie.