Primul pachet de măsuri fiscale intră astăzi în vigoare, impactul majorării TVA de la 19 la 21% fiind cel mai mare asupra consumatorilor, care se vor confrunta cu scumpiri în lanţ, atât la produsele alimentare care nu fac parte din cele 14 catalogate de Guvern ca fiind de bază, cât şi la îmbrăcăminte, încălţăminte, energie electrică, servicii de telefonie mobilă, fixă, de internet, transport în comun, medicamente, etc. Creşterea în cascadă a TVA la 21% pentru majoritatea produselor se va resimţi în buzunarele cetăţenilor mai ales că salariile bugetarilor sunt îngheţate, ba unele chiar vor fi diminuate prin eliminarea unor sporuri, iar pentru diferenţa ce depăşeşte plafonul de 3000 lei la pensie, persoanele vârstnice vor fi nevoite să plătească 10% contribuţie la asigurările de sănătate. Pe lângă creşterea TVA-ului, cetăţenii vor fi nevoiţi să suporte şi majorarea preţurilor altor produse, dacă ţinem cont că tot de astăzi sunt majorate toate accizele – la tutun, alcool, pe produsele care conţin zahăr, la carburanţi, etc. -, majorare ce se va reflecta pe întregul lanţ de la producător la distribuitor, la vânzători şi la clienţi, lucru ce va avea efect negativ asupra puterii de cumpărare a cetăţenilor.
Dar care sunt modificările fiscale ce intră în vigoare astăzi, în baza legii asumată în Parlament de guvernul Bolojan, care a trecut de filtrul Curţii Constituţionale şi a fost promulgată de preşedintele Nicuşor Dan?
În primul rând, creşterea TVA de la 19% la 21% pentru majoritatea produselor şi abrogarea unor scutiri sau unor cote reduse de TVA pentru unele livrări de bunuri sau servicii, astfel:
– livrarea de panouri fotovoltaice, panouri solare sau pompe de căldură se va factura cu cota de TVA de 21%;
– se abrogă scutirea de TVA, cu drept de rambursare, pentru serviciile de construire, reabilitare, modernizare de care beneficiază entităţile non-profit ce deţin şi exploatează spitale proprii
– se abrogă scutirea de TVA pentru livrarea de echipamente medicale, dispozitive, accesorii şi echipamente de protecţie medicală şi materiale consumabile acordată prin rambursare de TVA când beneficiarii sunt entităţi non-profit ce exploatează spitale proprii. De reţinut că există măsuri tranzitorii pe care le vor urma entităţile non-profit pentru achiziţiile realizate până la data de 1 august 2025. Aceste entităţi îşi păstrează dreptul la rambursarea TVA cu condiţia depunerii unei cereri depuse până cel mai târziu până în data de 31 octombrie 2025. De asemenea, guvernul a decis să păstreze scutirea de TVA pentru livrarea de proteze şi accesorii acestora, inclusiv livrarea de proteze dentare, precum şi pentru livrarea de produse ortopedice.
– se vor factura cu cota de TVA de 21% următoarele servicii, care până acum au beneficiat de o cotă scăzută a TVA: livrarea de medicamente de uz veterinar; instalarea sau repararea panourilor fotovoltaice, a pompelor de căldură şi a panourilor solare; accesul la evenimentele sportive; accesul la bâlciuri, parcuri recreative, săli de sport, târguri, expoziţii şi cinematografe. Orice altă livrare de bunuri sau servicii pentru care legiuitorul nu mai face referire în mod expres şi nici nu le regăsim la cele scutite de TVA intră în sfera de aplicare a cotei de TVA de 21%.
– în domeniul livrării de locuinţe sociale, pachetul fiscal adoptat prin Legea nr. 141/2025 abrogă cu data de 1 august 2025 livrarea către o persoană fizică a unei locuinţe sociale cu cota de TVA redusă. Ne referim la acele locuinţe sociale vândute unei persoane fizice când acestea îndeplineau condiţiile de a fi locuibile ca atare, suprafaţa utilă este mai mică de 120 metri pătraţi şi valoarea preţului, exclusiv TVA, este mai mică de 600.000 lei. După data de 1 august 2025 vânzarea oricărei locuinţe către persoane fizice ce îndeplinesc condiţia de a fi noi, din perspectiva TVA, se vor factura cu cota de TVA de 21%. Legiuitorul aduce o măsură tranzitorie cu posibilitatea aplicării cotei reduse de TVA de 9% până la data de 31 iulie 2026 pentru acele livrări de locuinţe sociale pentru care sunt semnate promisiuni de plată/antecontracte aflate în desfăşurare până la data de 1 august 2025. Dar, pentru a fi aplicată această măsură tranzitorie trebuie îndeplinite mai multe condiţii: este semnat un contract între părţi cel mai târziu până în data de 31 iulie 2025 privind achiziţia unei locuinţe sociale de către una sau mai multe persoane fizice; cumpărătorul a plătit vânzătorului un avans de minim 20% din valoarea locuinţei achitat cel mai târziu până la data de 31 iulie 2025; cumpărătorul nu a mai achiziţionat o locuinţă socială cu cota de TVA redusă ulterior datei de 1 ianuarie 2023, situaţie ce rezultă din analiza registrului privind achiziţiile de locuinţe sociale cu cota redusă de TVA ţinut de autoritatea fiscală. Notarul public, în faţa căruia se semnează documentele, are obligaţia să verifice această situaţie în registru; persoana fizică are dreptul să cumpere o singură locuinţă socială cu cota redusă de TVA.
Menţionăm că începând de astăzi, noţiunea fiscală de locuinţă socială pentru care se aplică cota de TVA redusă de 11% reprezintă: livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari; livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap.
• Accize mai mari înseamnă preţuri mai mari
Începând de astăzi, creşte valoarea accizelor. De exemplu, berea produsă de marii producători are o acciză de 5,30 lei faţă de 4,82 lei pentru fiecare grad Plato, în timp ce berea produsă de micii producători are o acciză – de 2,92 lei faţă de 2,65 lei anterior pentru fiecare grad Plato. Totodată este introdusă pentru prima dată în ţara noastră acciza asupra vinului liniştit, acciză stabilită la 10 lei pentru un hectolitru de produs. Nu se detaliază dacă acciza va fi plătită doar de operatorii economici sau va fi plătită şi de către gospodăriile populaţiei ce deţin butuci de vie.
Alte accize care intră astăzi în vigoare sunt: vinuri spumante – 76,19 lei (de la 69,26 lei) pentru fiecare hectolitru de produs; alcool etilic – creştere la 5.316,81 lei de la 4.833,46 lei pentru fiecare hectolitru de alcool pur; benzină fără plumb – creştere la 2.781,64 lei faţă de 2.528,76 lei pentru 1.000 de litri; motorină – creştere la 2.549,35 lei faţă de 2.317,59 lei pentru 1.000 de litri; ţigarete – creştere la 703,47 lei de la 672,92 lei pentru 1.000 de ţigarete, cu menţiunea că acciza specifică la ţigarete este păstrată la nivelul de 576,36 lei pentru 1.000 de ţigarete pe durata 1 august 2025 – 31 martie 2026. suplimentar se va adăuga şi acciza ad-valorem de 10% din preţul de vânzare cu amănuntul.
• CASS pentru pensiile de peste 3000 de lei
În ceea ce priveşte sănătatea, noua lege ce intră astăzi în vigoare a stabilit scăderea procentului indemnizaţiei pentru concediile medicale, extinderea categoriilor de contribuabili ce plătesc contribuţie la sănătate, inclusiv persoanele aflate în concediul pentru creşterea copiilor.
În ceea ce priveşte indemnizaţia pentru concediu medical aceasta va fi de 55% din baza de calcul pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă de până la 7 zile, de 65% pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă cuprinsă între 8 şi 14 zile şi de 75% pentru certificatele de concediu medical care depăşesc 15 zile. Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă pentru bolile cardiovasculare se determină prin aplicarea procentului de 75% asupra bazei de calcul.
Totodată se abrogă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate pentru persoanele persecutate politic, veteranii şi văduvele de război, persoanele deportate luptătorii anti-comunişti, etc.. Persoanele cu afecţiuni oncologice îşi păstrează calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate. De asemenea, femeile însărcinate şi lăuzele îşi păstrează calitatea de persoană asigurată în sistemul public de sănătate. Se abrogă dreptul soţului/soţiei sau a părinţilor fără venituri aflaţi în întreţinere să fie persoane asigurate în sistemul public de sănătate doar pe baza relaţiei de rudenie cu persoana asigurată.
Persoanele ce obţin venituri din pensii au calitate de contribuabili la sistemul de asigurări sociale de sănătate şi plătesc contribuţia la asigurările sociale de sănătate pentru suma ce excede unui plafon lunar de 3.000 lei. De asemenea, se va plăti contribuţie la asigurările sociale de sănătate pentru veniturile obţinute cu titlu de: indemnizaţie de şomaj; indemnizaţie pe durata creşterii copilului cu vârsta de până la 2 ani; ajutorul de incluziune şi ajutorul pentru familie.
Persoanele fizice ce au calitate de salariat sau obţin venituri din pensii nu datorează contribuţia la asigurările sociale de sănătate pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală.
Actul normativ introduce de astăzi o procedură distinctă de asigurare prin opţiune pentru persoanele aflate în întreţinere. Astfel, soţul, soţia sau părinţii persoanei asigurate pot opta pentru plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate prin intermediul persoanei asigurate. Baza de calcul a contribuţiei la sănătate va fi de şase salarii minime brute garantate în plată. Ca procedură, se va depune declaraţie unică de asigurare, iar opţiunea se exercită oricând în interiorul anului calendaristic, contribuţia la sănătate fiind plătită astfel: 25% la momentul depunerii declaraţiei de asigurare; 75% până în data de 25 mai din anul următor.
• Creşteri de impozite
Actul normativ ce intră astăzi în vigoare prevede mai multe modificări structurale privind impozitul pe venitul persoanei fizice. Astfel este majorat la 16% impozitul pe venitul din dividende pentru dividendele distribuite ulterior datei de 1 ianuarie 2026. Guvernul a menţionat că pentru dividendele distribuite în anul 2025 în baza situaţiilor financiare interimare nu se va recalcula impozitul pe dividend când se vor regulariza dividendele distribuibile conform situaţiilor financiare anuale.
O altă măsură este reprezentată de introducerea unei derogări la procedura impozitării dobânzii aferente obligaţiunilor emise de persoane juridice rezidente în România. Impozitul nu se mai reţine la sursă, deşi rămâne la 10%, dar se declară de contribuabilul persoană fizică prin declaraţia unică.
La determinarea impozitului pe venitul din pensii, contribuţia la asigurările sociale de sănătate, atunci când se datorează, devine o sumă neimpozabilă/deductibilă pe lângă venitul neimpozabil de 3.000 lei.
Cresc impozitele şi în industria jocurilor de noroc. Astfel, veniturile din jocuri de noroc se impozitează progresiv, prin stopaj la sursă, cu cote de 10%, 20% şi 40% în funcţie de valoarea câştigurilor zilnice cumulate. Pe lângă acestea, Guvernul a majorat taxele pe care operatorii le plătesc pentru fiecare aparat din sălile de jocuri de noroc.
Tot astăzi intră în vigoare şi modificările privind legislaţia în domeniul acordului de preţ în avans. Este cunoscut faptul că tranzacţiile între contribuabilii afiliaţi trebuie să respecte principiul preţurilor de piaţă, preţuri de transfer. În acest sens, autorităţile fiscale pot solicita dosarul preţurilor de transfer, desigur, în condiţiile legii. Ca măsură de protecţie fiscală, un contribuabil poate să solicite un acord de preţ în avans obţinut chiar de la autoritatea fiscală, opozabil echipelor de inspecţie, prin care se justifică utilizarea preţurilor de piaţă între contribuabilii afiliaţi. Noile modificări ce intră astăzi în bigoare îmbunătăţesc legislaţia privind un acord de preţ în avans, din perspectiva colaborării amiabile între autorităţile fiscale din România şi autorităţi fiscale din alte state cu care România a semnat convenţii de evitare a dublei impuneri sau alte acorduri fiscale. Astfel, dacă un operator economic care a solicitat şi a obţinut un acord de preţ în avans pentru perioada curentă sau perioada viitoare, poate solicita extinderea acordului de preţ în avans şi pentru tranzacţii realizate în perioada anterioară până la 5 ani fiscali încheiaţi anterior celui în care s-a depus cererea. Dacă există o inspecţie în desfăşurare şi se solicită extinderea unui acord de preţ în avans, se poate suspenda inspecţia fiscală.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
Au mărit taxele să-i sature pe speciali și privilegiați. Aceștia de bat pe doba și spun că încă le este foame.
Pentru banii cotizați la pensiile contributive s-a plătit CASS, acesta a fost calculat la venitul brut care conține și CAS. Bolojan considera ca mai trebuie supraimpozitati, ca să aibă de unde să-i plătească pe speciali.
F bine ce se întâmpla ! Dacă ați votat PSD, PNL, usr , nu va plângeți! Tăceți și suportați!