Începând cu luna august, bursele școlare vor fi acordate pentru maximum 15% dintre elevii unei clase, cu medii mai mari sau egale cu nota 9, după cum se arată în forma finală a pachetului privind măsurile fiscale asumate de Guvernul României.
În ceea ce îi privește pe studenți, de la 1 august și până în anul universitar 2028-2029, valoarea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială va fi echivalentul a 10% din salariul de bază minim net garantat. Sumele de bani vor fi alocate în perioada desfășurării activităților didactice. Prin acestea se înțelege desfășurarea de cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activități practice, sesiuni de examene, doar pentru studenții de la învățământul cu frecvență, înmatriculați în locurile bugetate, după cum se mai arată în proiect.
Cât despre bursa socială, aceasta va fi acordată elevilor proveniți din familii care au parte de venit minim de incluziune și va fi acordată în baza unei decizii de stabilire a dreptului de ajutor de incluziune a familiilor elevilor aflați în astfel de situații. În ceea ce le privește pe mamele minore, ce parcurg o unitate școlară, vor avea parte și de acum înainte de bursa lunară, cu valoare totală de 700 de lei.