Zalăul găzduiește începând de joi, 22 mai, tabăra de pregătire a Lotului Național Restrâns de Informatică, un eveniment de referință în promovarea excelenței în acest domeniu educațional. Evenimentul va începe cu ședința tehnică, iar vineri dimineața va avea loc deschiderea festivă, în jurul orei 9,30, în sala festivă a Colegiului Național „Silvania” din Zalău. Vor avea loc cursuri specifice și alte acțiuni educaționale cuprinse în program. Sâmbătă și duminică vor avea loc cursuri de pregătire pentru elevii participanți, dar și momente recreative în care sunt cuprinse vizite la diferite puncte de atracție turistică din oraș. Tabăra se va încheia în data de 27 mai, dar nu înainte de organizarea unei festivități de premiere a elevilor cu cele mai bune rezultate.
Cei mai buni elevi la Informatică din România se pregătesc la Zalău
