Intrată în Cartea Recordurilor, ceapa de Pericei urmează să fie vândută într-o piață locală

Cunoscută datorită localnicilor care o cultivă an de an, ceapa de Pericei urmează să fie comercializată într-o piață special amenajată la nivel local. În prezent, cei mai mulți localnici din Pericei, mari cultivatori de ceapă, își vând producția pe marginea drumului, în fața porții. „Vrem să schimbăm modul în care se realizează comerțul cu legume la nivel local. Proiectul nostru vizează amenajarea unei piețe în care vânzarea să se facă în mod civilizat. Este important să fie așa. Ne gândim și la un abator mobil, totul urmărind să vină în…

Mai mult...

Elicopterul SMURD de la Jibou, „aglomerat” în perioada sărbătorilor

Nouă intervenții a avut elicopterul SMURD de la Punctul de Operare Aeromedical Jibou în perioada sărbătorilor pascale, a anunțat Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne. Aeronava a intervenit în situații de criză, mai ales pentru a prelua victime ale unor accidente de circulație sau persoane aflate în alte situații de criză. „57 de persoane au fost salvate cu ajutorul aeronavelor de intervenție în perioada sărbătorilor pascale. Dintre cele 71 de misiuni operative, 64 au fost intervenții SMURD, prin care au fost salvate 57 de persoane aflate în dificultate.…

Mai mult...

Carnagiul de lângă Aghireș. Resturile a zeci de cadavre de miei au fost aruncate în mijlocul pădurii. Presupusul autor a fost identificat

Sălaj, anul 2022, a treia zi de Paște. În pădurea situată la doi pași de localitatea Aghireș, în apropierea drumului forestier, imaginea este una desprinsă parcă din filmele de groază. La fața locului s-au deplasat polițiști și inspectori sanitar-veterinari. La sosirea autorităților, locul fusese deja curățat, iar inspectorii de control au bănuit că cei care se fac vinovați de comiterea faptei s-au întors în pădure pentru a curăța locul. Presupusul autor al faptei a fost identificat deja de echipele de polițiști și inspectori sanitar-veterinari. Acesta este un tânăr de 23…

Mai mult...