Și fără valori, și cu tinerii plecați

După celebra şi dureros de adevărata sintagmă “ne mor valorile”, o alta face deja istorie în societatea românească, bătută sistematic de soartă, de conducători, de astre şi de tot ceea mişcă în susul şi în josul plaiului nostru mioritic. “Ne pleacă tinerii!”, spunem în cor, de vreo două decenii de ani. Pleacă unde văd cu ochii lor speriaţi şi dezamăgiţi de ceea ce văd aici, acasă, unde, în mod firesc şi natural, ar trebui primească nu doar un job decent ci şi o viaţă asemenea. Auzeam în buletinele de ştiri…

Mai mult...

Angajatori, atenție la autorizația SSM!

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj informează angajatorii că înainte de începerea oricărei activități au obligația de a obține autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM). Informarea vine ca urmare a unei campanii care se desfășoară la nivel național, în toate județele țării, inclusiv în Sălaj. După cum a explicat Luminița Nemeș, inspector șef ITM Sălaj,  campania are ca obiectiv verificarea respectării prevederilor referitoare la autorizarea funcționării din punct de vedere al SSM de către angajatorii care au obligaţia autorizării la inspectoratul teritorial…

Mai mult...

Zvonoteca

# Beznă de-ți bagi degetele în ochi în zona Gării Jibou – cel mai mare nod feroviar din județ. Oameni buni, întuneric de-l tai cu cuțitul, nu discutăm de iluminat slab sau de o oarecare dificultate în deplasare din pricina unui iluminat public precar; pur și simplu întuneric de netrecut în spatele acestei gări! Te iau frisoanele, te trec toate apele, îți spui rugăciunea în gând, dai cu bombeul pantofului în toate pietrele și gropile și treci, fără nicio exagerare, prin momente de tensiune maximă pentru că nu știi ce…

Mai mult...

Meniul zilei 30.10.2019

Ce mâncăm azi? Ce este la meniu? Cine merge să ia de mâncare? Vă sună cunoscut? De obicei iei prânzul în oraș sau la birou? MAGAZIN SĂLĂJEAN îți prezintă, în fiecare zi, oferte într-un singur loc! De luni până vineri, începând cu ora 11, suntem ghidul tău pentru alegerea mesei de prânz! La un click distanță de comandă! Poftă bună! Restaurantele sau pensiunile care doresc să apară la această rubrică sunt rugate să ne contacteze la adresa de e-mail publicitate@magazinsalajean.ro sau la numărul de telefon 0260 611364.  Saladina Restaurant Ciorbă: Ciorbă de…

Mai mult...

Din 1 noiembrie, la Zalău devine operațional serviciul de coșerit

Serviciul de coșerit va deveni operațional la Zalău. Și asta începând din 1 noiembrie 2019 în cadrul societății Citadin Zalău. Serviciul va avea ca activități principale inspectarea și curățarea coșurilor de evacuare a fumului. Lucrările de coșerit se execută de către personal calificat în domeniu, de luni până vineri, în intervalul orar 9:00-17:00. Astfel, tarifele, fără TVA, pentru acest serviciu sunt următoarele: Inspecția și curățarea coșului de fum de la instalația de încălzire cu înălțimea coșului <8m – 58,82  de lei/coș; inspecția și curățarea coșului de fum de la instalația…

Mai mult...

Cum vor putea bloca vecinii activitatea firmelor de apartament. Se pregătește modificarea legislației

Se pregătește o lege mai aspră pentru activitatea firmelor de apartament. Un proiect adoptat tacit de senatori prevede că vecinii nemulțumiți își pot retrage oricând acordul dat pentru locația firmelor respective. Desigur, aceasta în anumite condiții. Proiectul arată că vecinii deranjați constant de activitatea din apartamentul respective își pot retrage acordul dat, iar pentru oricare schimbare a obiectului principal de activitate, vor fi necesare de avize și acorduri noi. Cu alte cuvinte, vecinii nemulțumiți de disconfortul creat de activitățile economice din bloc vor putea să-și retragă acordul dat pentru activitățile…

Mai mult...

A început sezonul anvelopelor obligatorii de iarnă. Ce trebuie să facă șoferii și care sunt amenzile

Șoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheață sau polei trebuie să aibă montate la mașină anvelope de iarnă. Dacă circulă fără astfel de anvelope, pe asemenea drumuri, șoferii pot primi amenzi de până la 2.900 de lei. Poliția Română a prezentat un ghid despre anvelopele de iarnă și cât de multă siguranță ne oferă pe un carosabil alunecos. „Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei circulă pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă. Chiar…

Mai mult...

Mașinile parcate neregulamentar în Zalău vor fi ridicate de una dintre societățile subordonate municipalității

Parcarea neregulamentară în Zalău reprezintă un obicei al conducătorilor auto care nu are șanse să dispară prea curând din traficul zălăuan. De cele mai multe ori aceste parcări neglijente sunt făcute cu bună știință; alteori șoferii nu văd semnele de circulație care interzic parcarea ori pur și simplu nu mai găsesc în apropiere un loc de parcare gol, preferând să lase mașina unde se nimerește decât să se deplaseze câteva sute de metri pe jos. Vina este desigur a lor, dar și a autorităților care nu au reușit nici până…

Mai mult...

O casă din Bobota, în flăcări. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale

Casa unui gospodar din localitatea Bobota a fost cuprinsă de flăcări în cursul acestei seri, în jurul orei 20.30. La fața locului au intervenit, cu trei autospeciale, pompierii de la punctul de lucru Șărmășag și cei de la Secția Șimleu Silvaniei. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență  ISU ”Porolissum” Sălaj, ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifestă la  acoperiș, pe aproximativ 150 mp, cu posibilitate de propagare la anexe. La locul evenimentului s-au mai alocat, în sprijin, o autospecială de la secția Șimleu  și…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Apostolatul antisocial. Teologie și neoliberalism în România postcomunistă

Autor: Alexandru Racu Alexandru Racu Apostolatul antisocial. Teologie și neoliberalism în România postcomunistă: „Cartea de faţă își propune să analizeze modul în care neoliberalismul a fost justificat cu argumente teologice de intelectualii neoliberali care, în România postcomunistă, și-au asumat public credinţa creștin-ortodoxă, pretinzând că aceasta joacă un rol fundamental în articularea viziunii lor economico-sociale. Cum scopul prezentului studiu este acela de a arăta unde anume se situează, prin raport cu ansamblul tradiţiei creștine, justificarea teologică a neoliberalismului din România postcomunistă, a trebuit să creionez o imagine de ansamblu a acestei…

Mai mult...

Accident cu o victimă în Nușfalău

Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc în după-amiaza zilei de marți – 29 octombrie, în jurul orei 15.00, în localitatea Nușfalău, ( zona barierei spre Șimleu Silvaniei). Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ISU ”Porolissum” Sălaj, în accident au fost implicate o autocisternă și un autoturism și o singură persoană rănită, neîncarcerată. ”A rezultat o singură victimă conștientă, respectiv șoferul autoturismului, fiind preluată de către un echipaj SMURD de la Nușfalău pentru acordare de îngrijiri medicale”, au transmis de la fața locului reprezentanții…

Mai mult...

Şimleuanul Ioan Laslo, locul şase la Campionatul European de Culturism şi Fitness

Ioan Laslo, unul dintre cei mai reprezentativi sportiv din istoria culturismului sălăjean, a participat la finele săptămânii trecute la Campionatul European de Culturism şi Fitness, făcând parte din lotul României, care a cuprins 50 de sportivi.Evenimentul a fost organizat de Internaţional Natural Bodybuilding, la Bucureşti, în Sala Gloria. Şimleuanul Ioan Laslo a concurat la categoria Masters, 50 – 60 de ani, în cadrul căreia a reuşit să ocupe locul şase din zece concurenţi, un rezultat notabil, având în vedere că a avut adversari din Italia, Grecia, Germania, Slovacia şi Ungaria.…

Mai mult...

Locuri de muncă 29.10.2019

locuri de munca salaj

*** Firmă de pază angajează agent de securitate pentru două locaţii în Satu Mare. Telefon 0720 722654. *** Primăria comunei Valcău de Jos organizează concurs pentru ouparea funcţiei de execuţie de asistent medical comunitar, pe durată determinată, care va avea loc la sediul Primăriei din localitatea Valcău de Jos nr. 228, judeţul Sălaj, în data de 15 noiembrie 2019, ora 9,00 proba scrisă şi ora 14,00 interviul. Dosarele de concurs se pot depune la sediul primăriei până la data de 4 noiembrie 2019, ora 16,00. Relaţii suplimentare se pot obţine…

Mai mult...