„Captură” importantă de braconieri pe râul Someş

În urma unei acţiuni de prevenire şi combatere a braconajului piscicol, care a avut loc miercuri, 08 februarie, jandarmii sălăjeni din cadrul plutonului Jibou au prins în flagrant patru bărbați care pescuiau ilegal în râul Someş prin metoda „greblare”. Aceștia aveau asupra lor undiţe de pescuit echipate cu mulinete, iar pe firele monofilament erau montaţi plumbi şi ancore triple, folosite pentru braconaj. Primii braconieri au ajuns în mâinile jandarmilor în zona localităţii Băbeni. D. C. de 30 ani şi M. A. de 31 ani,  ambii domiciliaţi în localitatea Dej, judeţul…

Mai mult...

Accident grav lângă Răstoci: sfârşitul tragic al unui biciclist de 33 de ani

Drumul Naţional 1C care străbate judeţul Sălaj a fost, miercuri, 8 februarie, scena unui accident de circulaţie deosebit de grav,în care un tânăr şi-a pierdut viaţa. Pe porţiunea de şosea cuprinsă între localităţile Perii Vadului și Răstoci, un bărbat de 33 ani, din Perii Vadului şi-a găsit, din cauza neatenţiei, sfârşitul. Bărbatul se deplasa pe o bicicletă, iar pe o porțiune de drum în pantă, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de un…

Mai mult...

Angajatorii primesc sume mari de bani dacă angajează proaspăt-absolvenţi de facultate

Companiile care angajează tinerii proaspăt absolvenţi de facultate vor primi de la stat 1.350 lei în fiecare lună, faţă de 750 lei cât primesc în prezent. Totodată, suma pe care angajatorii o vor primi de la stat pentru fiecare persoană pe care o formează într-o meserie va creşte de la 300 lei lunar în prezent, la 1.125 lei lunar, potrivit unui proiect de lege al Executivului.  Proiectul de lege al Guvernului Grindeanu menţine propunerea Guvernului Cioloş prin care suma acordată lunar creşte de la 300 lei în prezent, până la…

Mai mult...

Volei Municipal Zalău, calificare fără emoţii în finala Cupei României

Ştiinţa Explorări Baia Mare – Volei Municipal Zalău 0 – 3 (-20, -15, -23) După 3 – 1 în turul de la Zalău, vicecampioana României a obţinut miercuri seara o victorie şi mai clară în faţa Ştiinţei Explorări Baia Mare, în cadrul manşei retur din semifinalele Cupei României, câştigând cu scorul de 3 – 0. Volei Municipal a început mai bine jocul şi avut 8 – 6 la prima întrerupere tehnică, dar băimărenii au dat semne de revenire, având în joc mai bun pe faza de apărare. Situaţia a fost…

Mai mult...

ANAF descinde în pieţe, târguri şi în trafic: inspectorii controlează tot ce le iese în cale

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a declanşat „Operaţiunea Scut 2017” prin intensificarea controalelor la frontieră, în trafic, dar şi în pieţe, târguri şi oboare, pentru combaterea traficului ilicit de ţigarete, se arată într-un comunicat al ANAF. Instituţia a declanşat, de asemenea, “Operaţiunea Scut 2017″, pentru combaterea traficului ilicit la frontierele U.E. Începând din 5 februarie 2017, s-au intensificat controalele la frontieră, controalele în trafic, pieţe, târguri şi oboare, în vederea eliminării ţigaretelor provenite din trafic ilicit. Principalele pârghii de control, pe lângă intensificarea controlului la frontieră, vor fi controalele cu…

Mai mult...

La Spitalul Judeţean, lucrări neexecutate, dar plătite şi leafă nejustificat de mare pentru manager

La Spitalul Judeţean, lucrări neexecutate, dar plătite şi leafă nejustificat de mare pentru manager Printre instituțiile care au intrat, în 2016, în vizorul auditorilor Curții de Conturi se numără și trei dintre spitalele din județ. Potrivit Raportului finanțelor publice locale pentru anul 2015, în toate cele trei unități medicale au fost descoperite nereguli, unele dintre ele, cauzatoare de prejudicii. La Spitalul Județean de Urgență Zalău, prejudiciul constatat este de 239.000 de lei, la care se adaugă abateri financiar-contabile în valoare de 940.000 de lei. Auditorii susţin că prejudiciul calculat pentru…

Mai mult...

Producţia ilegală de pălincă, pe masa judecătorilor zălăuani

Nouă bărbaţi din Sălaj şi Satu Mare au fost trimişi în judecată de către procurorii sălăjeni într-un dosar de contrabandă şi producere de băuturi alcoolice. Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, cinci dintre ei sunt acuzaţi de contrabandă prin colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, în formă continuată. Este vorba despre Daniel Briciu, în sarcina căruia au fost…

Mai mult...

Mai există speranță?

Daniel Săuca „Poate mai există speranță!” Cu aceste vorbe se încheie unul din „sezoanele” cunoscutului serial de televiziune The X – Files (Dosarele X). Filmul, al cărui motto a devenit celebru nu numai pentru fanii SF, „Adevărul este dincolo de noi”, nu e despre România. Nici despre manifestanții din Piața Victoriei, de la Palatul Cotroceni sau din Zalău. Serialul, printre multe altele, pune sub lupă „conspirația Guvernului”, una din idei – ascunderea de ochii și urechile poporului a Adevărului (de exemplu, la baza existenței umane stă și o intervenție extraterestră).…

Mai mult...

Zvonoteca

# Habar nu am de ce se întâmplă, însă de la o zi la alta, singurul bulevard din Zalău arată tot mai rău. Și așa plin de denivelări, bulevardul cu pricina este împânzit deja de tot mai multe gropi. Una dintre ele, cam fatală pentru câțiva nefericiți, și-a re(căscat) gura hidoasă în dreptul Casei de Pensii. O știm încă de câțiva ani, pentru că a făcut o groază de victime. Interesează pe cineva? # Şansele să ne mai putem bucura vreodată de plăcerea vizionării unui film la cinematograf, scad, deşi…

Mai mult...