Traficantul de droguri din Someş Odorhei vrea să scape de arestul la domiciliu

Elvis Rareş Pop, tânărul de 25 de ani, din Someş Odorhei, cercetat pentru trafic de droguri, a solicitat judecătorilor Tribunalului Sălaj permisiunea de a părăsi domiciliul, cererea urmând să fie judecată luni, 7 decembrie. Acesta se află în prezent în arest la domiciliu, după ce, în 20 noiembrie, magistraţii sălăjeni i-au admis cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv, potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al instaneţi sălăjene, judecător Cristina Ştef. Reamintim că Elvis Pop se afla după gratii din 23 septembrie, când, în urma soluţionării contestaţiei formulate…

Mai mult...

Direcţia Silvică scoate la vânzare brazi de Crăciun

Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă Direcţia Silvică Sălaj va scoate la vânzare aproximativ 500 de brazi. Vânzarea pentru populaţie va începe din cea de a doua jumătatea lunii în curs, iar preţurile pornesc de la 12 lei şi ajung la maximum 25 de lei. După cum a explicat Dănuţ Fogoş, directorul Direcţiei Silvice, cei aproximativ 500 de brazi, care urmează să fie scoşi la vânzare, specia molid, provin din pepinierele proprii şi vor putea fi achiziţionaţi de populaţie, atât persoane fizice cât şi juridice, de la ocoalele silvice din între…

Mai mult...