Spitalele vor deveni nebugetare

Un nou proiect de lege a fost elaborat la sfârşitul lunii iunie de către Ministerul Sănătăţii care cuprinde mai multe puncte, printre care şi faptul că spitalele nu vor mai fi instituţii bugetare. Prin această nouă lege a sănătăţii, spitalele vor avea autonomie managerială şi financiară. Cu alte cuvinte nu vor mai fi supuse legii salarizării şi a celor care guvernează instituţiile publice. De asemenea, spitalele vor primi finanţare în aceleaşi condiţii ca şi până acum, mai precis vor avea relaţii contractuale cu Casa de Asigurări pentru îngrijirile acordate asiguraţilor.…

Mai mult...

Din greşeală, a aprins grajdul cu animale

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din localitatea Sântămărie, este bun de plată, după ce a aprins din greşeală, marţi dimineaţă, grajdul şi şura din gospodăria părinţilor. Acesta a aprins resturile vegetale din grădină şi, lăsând focul nesupravegheat, flăcările s-au extins cu repeziciune la cele două anexe. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că pompierii au intervenit prompt la faţa locului. „Garda de intervenţie Hida a fost solicitată să intervină pentru a stinge un incendiu izbucnit…

Mai mult...

Muniţie asanată la Aghireş

Pirotehniştii sălăjeni au intervenit marţi, în jurul amiezii, pentru asanarea de muniţie neexplodată în gospodăria unui localnic din Aghireş. Proprietarul efectua lucrări de amenajare a unui şanţ, când a dat peste elementul de muniţie, apelând imediat pompierii. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sălaj, echipa pirotehnică a unităţii s-a deplasat la faţa locului, unde au identificat muniţia ca fiind un proiectil de artilerie de calibrul 57 de milimetri. „Muniţia a fost identificată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă în vederea distrugerii”, a declarat Lucian Jacodi. Reprezentanţii ISU Sălaj atrag…

Mai mult...

Locuri berechet în licee, pentru absolvenţii de gimnaziu

Cei aproximativ 2.100 de absolvenţi ai şcolilor gimnaziale sălăjene, care au susţinut evaluarea naţională, au locuri suficiente pentru a fi admişi la unităţile liceale din judeţ. Numărul absolvenţilor este cu aproximativ 500 de locuri mai mic decât numărul locurilor disponibile în licee. Condiţia pentru admiterea elevilor este ca aceştia să-şi fi trecut suficiente opţiuni pe formularele de înscrieri. Potrivit informaţiilor furnizate de inspectorul şcolar general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Gheorghe Bancea, la nivelul judeţului, sunt disponibile pentru absolvenţii de gimnaziu 2.604 de locuri la licee, respectiv 93 de…

Mai mult...

Alocatia de hrana din spitale va fi majorata

De la 1 august, spitalele din intreaga tara vor aloca mai multi bani pentru hrana bolnavilor. Pentru prima data in ultimii ani, valoarea alocatiilor de hrana pentru bolnavii internati in spitalele publice va fi modificata. Ministerul Sanatatii a publicat pe site-ul propriu (www.ms.ro), sectiunea „Legislatie – Transparenta Decizionala”, proiectul de Hotarare de Guvern privind nivelul alocatiilor de hrana pentru consumurile colective din unitatile sanitare publice, documentul fiind supus dezbaterii publice. Potrivit noului act normativ, din luna august a acestui an, cuantumurile alocatiei de hrana ar putea fi cuprinse intre 9,5…

Mai mult...

Pictură, origami şi poezie, la Zalău

M embrii Cercului Literar al Casei Corpului Didactic din Zalău s-au reunit marţi la Zalău. Cu acest prilej profesoara Adela Elena Crişan a expus, în holul CCD, picturi în ulei, lucrări care pot fi admirate până la începutul lunii august. Totodată, a fost prezentată o expoziţie de kusudame (goburi florale) şi fluturi împăturiţi din hârtie (origami), realizate de elevul Tudor Roşu. La această întâlnire a fost evocată, împreună cu Valeria Suciu, personalitatea lui Iuliu Suciu, fostul director al Liceului Pedagogic şi preşedintele Cenaclului Literar „Silvania” din Zalău. Poetul Marcel Lucaciu…

Mai mult...

Bancurile zilei

Şeful către secretară: -Cine ţi-a spus că, doar pentru că te-am sărutat de câteva ori, ai dreptul să leneveşti toata ziua? -Avocatul meu! x x x O studentă, dornică să afle ce îi rezervă viitorul, merge la o prezicătoare. După ce îi dă în cărţi, femeia o priveşte cu seriozitate şi îi spune: -În viaţa dumitale, în curând o să apară un bărbat tânăr. Va fi drăguţ, cu ochi albaştri, obraji roz, bucălaţi. Va avea, însă, păr puţin şi va cântări patru kilograme. x x x Într-o noapte, un tip…

Mai mult...

Cehu Silvaniei, gazda taberei de folclor „Zsibai”

Copii din România şi Ungaria participă, în această săptămână, la o tabără de folclor în Cehu Silvaniei. Potrivit informaţiilor furnizate de directorul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Daniel Săuca, este vorba de cea de-a 11-a ediţie a Taberei Internaţionale „Zsibai” unde cei mici învaţă tainele cântecului şi dansului popular. Această manifestare culturală este organizată de Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Consiliul Local şi Primăria oraşului Cehu Silvaniei, Casa Orăşenească de Cultură Cehu Silvaniei, cu sprijinul Asociaţiei de tineret „Berekenye”. Tabăra, la…

Mai mult...

S-a înecat la scăldat

Un sălăjean în vârstă de 45 de ani a avut parte de un sfârşit tragic, marţi după-amiază, după ce a intrat să se răcorească în apele reci ale Someşului. Un pescar aflat în apropiere a văzut întreaga întâmplare, cum bărbatul nu s-a mai ţinut la suprafaţa apei şi a dispărut în adâncuri. A sărit imediat în ajutorul acestuia, după care a alertat autorităţile. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că pompierii s-au deplasat imediat la faţa locului pentru a…

Mai mult...

Liceele cu promovabilitate zero la bacalaureat ar putea fi desfiinţate

Cele patru unităţi liceale sălăjene care au înregistrat promovabilitate zero în această sesiune a examenului de bacalaureat riscă să fie transformate în şcoli gimnaziale. Decizia aparţine ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a anunţat luni că analizează cauzele rezultatelor slabe obţinute la examenul de bacalaureat, menţionând o serie de măsuri pentru remedierea acestei situaţii, care ar putea include chiar şi transformarea în şcoli gimnaziale a liceelor unde niciun elev nu a reuşit să promoveze. Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, Gheorghe Bancea, a declarat, în cadrul unei conferinţe…

Mai mult...

Canicula a făcut „victime” printre sălăjeni

Un număr de 11 sălăjeni au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza temperaturilor ridicate din ultimele zile, suferind lipotimii şi deshidratări. Dacă o parte dintre aceştia s-au prezentat direct la spital, duşi de familie sau apropiaţi, câteva persoane au căzut, efectiv, în plină stradă din cauza căldurii înăbuşitoare, fiind transportate cu ambulanţele la unitatea spitalicească. Specialiştii din Sănătate atrag atenţia populaţiei să ţină seama de unele măsuri minime pentru a nu ajunge în astfel de situaţii. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş, a declarat, marţi, că…

Mai mult...

Motociclist inconştient: beat şi fără permis

Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Someş Odorhei, este cercetat penal de către organele de poliţie, după ce a fost prins în trafic, zilele trecute, conducând motocicleta pe drumurile publice deşi nu are permis de conducere, mai mult, după ce a consumat o cantitate impresionantă de băuturi alcoolice. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că poliţiştii jibouani l-au depistat pe tânărul Ioan T. conducând motocicleta pe DJ 108A, în localitatea Someş Odorhei. „Motociclistul nu avea permis de conducere, iar în urma…

Mai mult...

Salariile sălăjenilor cresc aproape nesemnificativ

Sălajul se situează printre judeţele cu cele mai mici creşteri salariale prognozate pentru acest an. Potrivit analizelor prezentate de site-ul www.econtext.ro, având la bază estimările Comisiei Naţionale de Prognoză, cele mai semnificative majorări salariale din acest an se vor înregistra în Arad, Gorj şi Vaslui, iar la polul opus, se vor afla judeţele Mureş, Hunedoara şi Vâlcea. Sălajul se poziţionează pe locul 35, cu o creştere de 5,8 la sută faţă de salariul mediu net calculat anul trecut. Mai precis, CNP a estimat că anul acesta sălăjenii vor beneficia de…

Mai mult...

Zvonoteca

#Angajaţi din instituţiile statului şi plătiţi din bani publici vorbesc tot mai puţin despre munca lor. Fie pentru că nu au ce spune, şi asta e rău, dacă ne imaginăm că nu se munceşte, fie că nu se pricep, şi asta e rău, că iau banii pe degeaba. Interesant e că se pricep să te expedieze la cei deştepţi care dau relaţii. Atâta doar că cei dăştepţi, sclipesc de atâta inteligenţă şi dau răspuns presei în termenul legal. Că, probabil, cetăţeanul care citeşte ştirile calde va sta răbdător până peste…

Mai mult...