Alocaţia de hrană din spitale va fi majorată

De la 1 august, spitalele din întreaga ţară vor aloca mai mulţi bani pentru hrana bolnavilor. Pentru prima dată în ultimii ani, valoarea alocaţiilor de hrană pentru bolnavii internaţi în spitalele publice va fi modificată. Ministerul Sănătăţii a publicat pe site-ul propriu (www.ms.ro), secţiunea „Legislaţie – Transparenţă Decizională”, proiectul de Hotărâre de Guvern privind nivelul alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice, documentul fiind supus dezbaterii publice. Potrivit noului act normativ, din luna august a acestui an, cuantumurile alocaţiei de hrană ar putea fi cuprinse între 9,5…

Mai mult...

Câteva soluţii

Despre dl. Traian Băsescu, acum în postura de preşedinte suspendat, am scris mii de rânduri. Nu am de ce să le schimb: rămân la părerea că merită să avem un alt preşedinte. Nu îmi schimb nici opiniile scrise despre dl. Victor Ponta. Care nu i-au fost favorabile. În toată această nebunie politică merită însă să stăm oleacă şi să cugetăm. În botă sau în tastatură. Sau în faţa unui pahar cu apă plată cu lămâie. 1. O nouă Constituţie. Clară. După mintenaş 23 de ani de la „revoluţie” şi după…

Mai mult...

Transfer în culturismul sălăjean

După 21 de ani în care a concurat pentru Rapid Oradea, campionul naţional Sorin Fritea s-a transferat la Gold Gym Şimleu Silvaniei Originar din Şimleu Silvaniei, de unde a plecat la vârsta de patru ani, împreună cu familia, culturistul Sorin Fritea a decis să reprezinte oraşul natal în sportul pe care-l practică, după 21 de ani în care a evoluat pentru Rapid Oradea. Înţelegerea dintre sportiv şi preşedintele clubului Gold Gym Şimleu Silvaniei, Ioan Laslo, a avut loc la Campionatul Naţional desfăşurat la începutul lunii trecute, chiar la Şimleu Silvaniei.…

Mai mult...

Loredana Pera, noul inter de la HC Zalău

Handbalista a evoluat în sezonul trecut la HC Dunărea Brăila, iar cu echipa zălăuană a semnat un contract valabil pe două sezoane cu posibilitate de prelungire Două schimbări în această vară pentru interul Loredana Iancu. Fostul inter al echipei HC Dunărea Brăila s-a căsătorit în această vară cu Florin Pera, antrenorul echipei Tomis Constanţa, iar ieri după amiază a semnat cu HC Zalău un contract valabil pe două sezoane cu posibilitate de prelungire. „Am venit la Zalău, pentru că aici este o echipă serioasă, unde performanţa este cuvântul de bază…

Mai mult...

Trei intervenţii „de foc” în 24 de ore

Pompierii jibouani au fost solicitaţi, în doar 24 de ore, la trei intervenţii. Prima solicitare a fost înregistrată luni după-amiază, în jurul orei 16, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un garaj din oraş. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că incendiul ar fi fost provocat de jocul copiilor cu focul. „Secţia de pompieri Jibou a fost solicitată să intervină de trei ori în ultimele 24 de ore. Din fericire, în niciunul dintre cazuri, pagubele materiale produse nu au…

Mai mult...

În Cupa României: Flacăra Halmăşd vrea să ardă „viruşii verzi”

Faza I a Cupei României la fotbal a programat şi duelul dintre Flacăra Halmăşd şi echipa din Liga a III-a, Sănătatea Cluj Devenită campioană judeţeană la fotbal, la finalul sezonului 2011 – 2012, Flacăra Halmăşd a ratat la limită şansa de a promova în Liga a III-a, fiind învinsă la meciul de baraj cu scorul de 2 – 1 de reprezentanta judeţului Maramureş, Plimob Sighetu Marmaţiei. Echipa pregătită de Vasile Paşca are însă şansa de a face o figură frumoasă în Cupa României, unde va întâlni în prima fază formaţia…

Mai mult...

FC Zalău s-a despărţit de trei jucători

Conducerea clubului FC Zalău a decis să renunţe la serviciile jucătorilor Cristian Păcurar, Răzvan Nicorici, în timp ce fundaşul Cosmin Cosma a ales să plece, din nou, la muncă în Anglia La doar o zi după reunirea lotului, conducerea clubului FC Zalău a făcut public numele primilor jucători la care s-a renunţat. Cristian Păcurar şi Răzvan Nicorici sunt cei doi jucători pe care conducerea i-a anunţat că nu mai au nevoie de serviciile lor şi pentru sezonul viitor, în timp ce fundaşul Cosmin Cosma a ales să plece, din nou,…

Mai mult...

Primarii şi secretarii au luat notiţe pentru Referendum

Primarii şi secretarii din unităţile administrativ-teritoriale ale Sălajului au participat la prima şedinţă de lucru din acest mandat. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sălaj, Oana Ciobanu, întrunirea, s-a desfăşurat marţi şi a fost organizată de prefectul Filonaş Chiş. Edilii şi secretarii comunelor şi oraşelor au luat… notiţe pentru desfăşurare şi organizarea în cele mai bune condiţii a Referendumului Naţional din 29 iulie. Instruirea s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 33 Sălaj,judecătorul Mirela Teodora Lazoc (Adela Farkas)

Mai mult...

Festivalul Dansului şi Cântecului Codrenesc la Cehu Silvaniei

Cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Dansului şi Cântecului Codrenesc se desfăşoară duminică la Cehu Silvaniei. Manifestările acestui festival debutează la ora 12 pe scena din faţa Primăriei Oraşului Cehu Silvaniei. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Primăria şi Consiliul Local Cehu Silvaniei şi Asociaţia „Plaiuri codreneşti”.Vor evolua în spectacol: preşcolari de la Grădiniţa Piticot;Mugurel Motişan; ansamblul „Codruleţul” de la Clubul Copiilor Cehu Silvaniei; „Mugurii Codrului” din Ariniş, judeţul Maramureş; „Muguri de Codru” din Băiţa de sub Codru; „Florile Casăului”, din…

Mai mult...

Dealul de la Vîrşolţ încurcă socotelile drumarilor

Dealul Vîrşolţului a pus drumarii în încurcătură, aceştia fiind nevoiţi să oprească lucrările de reabilitare pe o porţiune afectată de alunecările de teren. Specialiştii susţin că problemele vor fi rezolvate până în toamnă şi, între timp, lucrările vor continua pe DN1H, de la Hereclean până la ieşirea din comuna Halmăşd, la limita cu judeţul Bihor. Adela Farkas Alunecările de teren care afectează an de an drumul naţional DN1H între Hereclean şi Vîrşolţ au ridicat probleme drumarilor care execută la această dată ample lucrări de reabilitare pe tronsonul Hereclean-Halmăşd. Investiţiile sunt…

Mai mult...

Astazi – termen de depunere a unor obligatii fiscale

Directia Generala a Finantelor Publice Salaj aduce la cunostinta contribuabililor ca astazi, inclusiv, este termenul de depunere la administratiile fiscale, dupa caz, a urmatoarelor declaratii: Declaratia de inregistrare fiscala si de mentiuni pentru persoane juridice, asocieri si alte entitati fara personalitate juridica, formular 010, care se depune de catre persoanele juridice, ce au obligatia sa se inregistreze ca platitori de TVA in urma depasirii plafonului legal de scutire; Declaratia de inregistrare fiscala si Declaratia de mentiuni pentru persoane fizice romane, formular 020, care se depune de persoanele fizice, altele decat…

Mai mult...

Zvonoteca

# De câteva nopţi bune, o stradă din municipiu este în beznă totală. Care oare să fie motivul pentru care nu s-a sinchisit nimeni să repare eventualele defecţiuni? Sau poate că face municipalitatea economie?! Cert este că aşa-i la români, nu lăsa pe mâine ce poţi face… poimâine. Doar dacă sunt destule alte zone din oraş unde nopţile sunt mai negre decât smoala, ce mai contează că pică iluminatul stradal şi acolo unde este?! # S-au bălăcit sălăjenii zilele trecute prin toate tăurile posibile, fie ele ştranduri, bazine, râuri sau…

Mai mult...

Matematica, în topul contestaţiilor

Aproape jumătate din cele peste 400 de contestaţii depuse, luni, de candidaţii sălăjeni la examenul de bacalaureat au fost pentru recorectarea lucrărilor la disciplina matematică. Absolvenţii de liceu vor afla rezultatele în cursul zilei de vineri. Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Gheorghe Bancea, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că la nivelul judeţului au fost înregistrate 421 de contestaţii. „Dintre acestea, cele mai multe au fost pentru reevaluarea lucrărilor susţinute la proba obligatorie a profilului, respectiv matematică şi istorie. Astfel, la matematică s-au înregistrat…

Mai mult...

Zilele Zalăului, amânate din cauza Referendumului

Manifestările prilejuite la Zalău de sărbătoarea Zilele Cetăţii au fost amânate cu o săptămână. Iniţial, acestea au fost programate pentru weekend-ul de la sfârşitul lunii iulie, dar, datorită desfăşurării Referendumului Naţional în 29 iulie, sărbătoarea a fost decalată pentru perioada 2-5 august. „Conducerea Primăriei Municipiului Zalău a decis astăzi dimineaţă să fie modificată data organizării Zilelor Zalăului. Ele se vor desfăşura timp de patru zile, în intervalul 2-5 august. Municipalitatea organizează şedinţa festivă, iar firma SC Events Management Company SRL Iaşi se ocupă de derularea evenimentelor de la scenă, în…

Mai mult...