Zvonoteca

#Angajaţi din instituţiile statului şi plătiţi din bani publici vorbesc tot mai puţin despre munca lor. Fie pentru că nu au ce spune, şi asta e rău, dacă ne imaginăm că nu se munceşte, fie că nu se pricep, şi asta e rău, că iau banii pe degeaba. Interesant e că se pricep să te expedieze la cei deştepţi care dau relaţii. Atâta doar că cei dăştepţi, sclipesc de atâta inteligenţă şi dau răspuns presei în termenul legal. Că, probabil, cetăţeanul care citeşte ştirile calde va sta răbdător până peste o lună când domnul X se va-ndura să ofere varianta lui, probabil şi aia în doi peri.

#Zilele verii, nu ale berii, ce vor coincide cu sărbătoarea cetăţii, au fost deja anunţate cu surle şi trâmbiţe. Va fi cu siguranţă rost de distracţie, atâta doar că nu ştim exact când. Gazdele au făcut o dată la loc comanda din cauza referendumului. Oare cine-a mai cânta până la urmă pe scenă dacă zilele vor fi din nou reprogramate?

Leave a Comment