Aproape jumătate din numărul firmelor străine care au activat anul trecut în judeţ şi-au încheiat activitatea în 2011. Potrivit informaţiilor furnizate de Laura Vădan, directorul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în 2010 au fost înmatriculate în Sălaj 52 de firme cu capital străin, iar de la începutul anului şi până la această dată numărul acestora a scăzut la 28. Cele mai multe firme străine, 16, sunt în Zalău, trei în Panic, două în Surduc, două în Cehu Silvaniei, şi câte una la Borla, Cizer, Hida, Nadiş şi…
Mai mult...Zi: 18 iulie 2011
Pentru bugetul general: Sălajul ocupă locul nouă la gradul de realizare a programului de încasări
Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj a găzduit, vineri, şedinţa lunară a Colegiului Prefectural, principalele puncte pe ordinea de zi fiind analiza stadiului de implementare a Planului de acţiuni pe semestrul I, pentru realizarea obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare 2009-2012 la nivel judeţean, analiza realizării veniturilor la bugetul consolidat al statului în semestrul I şi măsurile propuse pentru recuperarea restanţelor, precum şi raportul privind rezultatul verificărilor efectuate şi a măsurilor impuse prin actele de control pe linia salubrizării cursurilor de apă, aducţiuni de apă, canalizare, epurare precum şi verificările în balastiere…
Mai mult...Nesimţirea adolescentului mioritic
Că anii lungi de comunism au distrus o bună parte din atitudinea sănătoasă românească o ştim. Că acea perioadă a înţepenit românii într-o amorţeală cumplită când vine vorba de muncă 100 la sută pentru salariul lunar – ştim şi asta. Dar cel mai greu de acceptat îmi pare indiferenţa în care au fost aruncaţi românii când vine vorba de bunul public care constituie, până la urmă, această Românie în care îşi duc traiul cotidian. De câte ori nu am văzut fiecare din noi copii care călăreau în parcuri leagănele, deşi…
Mai mult...