Situaţiile descrise în ediţiile trecute ale cotidianului Magazin Sălăjean şi care priveau familia Vass nu au fost singurele în care aceasta s-a intersectat cu instanţele sălăjene. Înlocuitorul preşedintelui Judecătoriei Zalău, Ioana Hodiş, a declarat că un proces în care au fost implicaţi soţii Vass, ca parte inculpată, a avut loc în 2006, când SC Uno Prima SRL Bobota a depus plângere împotriva celor doi, dar şi a altor inculpaţi pentru tulburare de posesie.
Mai mult...Zi: 6 iulie 2011
Drept la replica
Stimată doamnă Mihaela Moldovan, Faţă de acuzele neadevărate apărute în publicaţia Magazin Sălăjean la data de 4 şi 5 iulie 2011, deşi sunt doar un simplu cetăţean care nu îşi doreşte să lezeze în niciun fel interesele sau speranţele nimănui, mă simt nevoită să fac unele precizări în legătură cu contractele despre care se crede că au fost obţinute prin mijloace nelegale sau că ne-ar fi adus mie sau familiei mele beneficii necuvenite. De aceea, vă rog să publicaţi şi punctul meu de vedere netrunchiat, potrivit prevederilor legale ce reglementează…
Mai mult...Mii de cărţi de muncă, fără stăpân
Cu toate că la finele lunii iunie toate cărţile de muncă ar fi trebuit să fie ridicate de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj, în arhiva instituţiei mai sunt încă 7.609 de carnete. Până în 30 iunie angajatorii ar fi trebuit să ridice cărţile de muncă de la ITM Sălaj şi să le predea titularilor. Solicităm angajatorilor să se prezinte la ITM pentru a prelua aceste carnete, în caz contrar inspectorii ITM vor trece la controale în cazul societăţilor respective şi se vor lua măsuri în consecinţă. Angajatorii sălăjeni pot…
Mai mult...Rata şomajului, în continuă scădere
La sfârşitul lunii iunie, rata şomajului înregistrată în judeţul Sălaj a fost de 5,6 la sută. Această valoare este mai mică cu 0,25 la sută decât cea din luna mai şi cu 2,89 la sută faţă de cea înregistrată în luna iunie a anului 2010. La finele lunii trecute, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj figurau 6.067 de şomeri, cu 272 mai puţin faţă de luna mai. Din numărul total al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, 2.420 sunt şomeri indemnizaţi şi 3.647 neindemnizaţi.…
Mai mult...Drept la replica
În editorialul din 4 iulie 2011, domnul Cristian Mateş se întreba de ce au fost deschise magazine Cora în oraşe precum Drobeta Turnu Severin sau Baia Mare, oraşe în care puterea de cumpărare e mică, lăsând să se înţeleagă că banii clienţilor vin din acte ilegale. Cora România doreşte să menţioneze, încă o dată, că strategia sa de expansiune are la bază deschiderea de magazine şi în oraşe mici, cu 100.000 de locuitori, adaptându-şi gama de produse în funcţie de realităţile economice ale zonei. În niciun caz, unul dintre criteriile…
Mai mult...Casa de Pensii Sălaj împarte sute de bilete de odihnă
Casa Judeţeană de Pensii Sălaj a primit, la începutul acestei săptămâni, biletele de odihnă pentru anul 2011, respectiv, pentru 563 de locuri. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţi ai conducerii CJP, pentru prima serie au fost alocate 52 de bilete, cu data de începere a sejurului în intervalul 7-10 iulie şi o perioadă de şase nopţi. În urma discuţiilor cu sindicatele, conform Ordinului 952 din 28.06.2011, acestora le-a revenit un număr de 43 de bilete. Pentru persoanele nesindicalizate, Casa Judeţeană de Pensii Sălaj a primit cereri, dar au rămas neacoperite următoarele…
Mai mult...În Sălaj, s-au epuizat fondurile pentru medicamente compensate şi gratuite
Deşi nu s-a încheiat nici măcar prima săptămână din luna iulie, fondurile pentru medicamente compensate şi gratuite au fost epuizate. Ieri a fost prima zi în care sălăjenii care au intrat în farmacii cu astfel de reţete le-au spus
Mai mult...Aforismele sălăjitudinii
– Fratele lui Băse zis-a că dacă actualul preşedinte ar fi fost rege nu s-ar fi dat la o parte nici mort din calea ruşilor în 1947. Păcat. – Încă o apocalipsă made in România, cu ocazia examenului de bacalaureat 2011. Cine e de vină? PD-L-u? Băsescu? Părinţii? Elevii? Profesorii? Clasa politică? Guvernările? Stelele şi luna? Vom trăi şi vom analiza (mai ales pe
Mai mult...