Zvonoteca

# Comisia care se ocupă cu stabilirea sumelor care pleacă de la municipiu către sportul zălăuan s-a lăsat pe tânjală și nu a mai întocmit raportul promis cândva, privind modul detaliat în care banii au ajuns la cercetatul Volei municipal. Chiar dacă fiecare Hotărâre în baza căreia au plecat, timp de aproape cinci ani, bani cu roaba către clubul menționat, bani care acum sunt luați la puricat de procurori, totuși, ar fi fost necesară și o oarecare dare de seamă, măcar pentru informarea zălăuanilor, care ar fi putut să priceapă felul în care banii lor au ajuns pe mâna suspecților tocători de fonduri, cercetați acum pentru mai multe infracțiuni. Municipiul a spus că nu era prevăzută o asemenea obligativitate – de acord; dar măcar moral, inclusiv pentru liniștea factorilor de decizie din municipalitate, ar fi fost corect și onest ca un asemenea raport general să existe pe undeva, astăzi.

# Continuă fazele de rahat în instituțiile sălăjene. Cică, în semn de alesă prețuire pentru întreaga activitate desfășurată în folosul cetățenilor, pe holul unei instituții din oraș, tumna la intrare, un cetățean a lăsat zilele trecute un… ia ghiciți? Motivul care l-a determinat pe om să ducă rahatul acolo sau mai plastic spus, materia fecală, nu-l știe nime și nici nu l-a aflat nime nici până astăzi. Cert e că ’’inițiatorul’’ unui asftel de eveniment nu prea s-a gândit la ceea ce înseamnă sănătatea publică a celor care-și petrec activitatea în instituția cu pricina.
Noroc că în instituție nu sunt covoare, că de erau, rămâneau bieții angajați cu sechele olfactive pe termen lung. O fi oare, același personaj misterios care a acționat în același mod și în clădirea sfatului?

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Municipiul a spus că nu era prevăzută o asemenea obligativitate

    sa fie toti anchetati penal din primarie care au avut in fisa postului legaturi cu sprotul si cu finantarea lui !

Leave a Comment