Zvonoteca

# Se trece mâine-poimâne la ora de vară și iluminatul public a rămas setat tot la oră de iarnă. La 16 ceas pe strada 22 Decembrie, fostă Crasnei, e mai ceva ca în Las Vegas. Cine nu crede, poate da o raită în zonă să vadă. Din partea celor abilitați, interes ioc. Totuși e chiar așa greu să faci o setare? Pe banu’ public, dă-l în mama lui, unii fac chiar ce vor.

# Un lider loco, care vrea cică să se apuce de rebranding pentru a crește imaginea formațiunii, iese la înaintare cu divinitatea. Nu e rău deloc și la mulțime prinde, mai ales în astfel de vremi în care vorba aia ”cu mâncatul sub unghii”. Dacă toți membrii ar fi respectat și decalogul, cele zece porunci, departe s-ar fi ajuns. Una măcar, o poruncă, de ar fi fost respectată cu sfințenie, cea de șaptea, nu mai era nevoie de rebrenduire și toți trăiam liniștiți și fericiți până la adânci bătrâneți. Așa în ritmul asta ne-nbetegim mult prea devreme și-i păcat. ”Doamne, îndură-te spre noi!”

Alte articole

Leave a Comment