Victorie importantă pentru HC Zalău în faţa ocupantei locului trei din Liga Naţională

Învinsă în ultima etapă de CSM Corona Braşov, tot pe teren propriu, Handbal Club Zalău nu a mai repetat greşelile din duelul cu braşovencele, reuşind joi o victorie importantă în duelul cu SCM Gloria Buzău, desfăşurat în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”. Zălăuancele s-au impus cu 27 – 24 în faţa unei echipe a Buzăului, în lotul căreia s-au regăsit şase foste campioane naţionale în sezonul trecut cu SCM Râmnicu Vâlcea.

După un început mai bun de joc al oaspetelor, care s-au desprins la 3 – 1, Zalăul a revenit şi a restabilit egalitatea la 3 în minutul şapte, după prima aruncare de la şapte metri transformată de Alexandra Vrabie. Zalăul a preluat iniţiativa atât în joc, cât şi pe tabelă, iar până la pauză s-a desprins la trei lungimi (14 – 11), după ce a avut avantaj şi de patru goluri în primul mitan.

Forma bună a gazdelor a continuat şi după revenirea de la cabine, iar echipa antrenorului Tadici s-a desprins la cinci goluri, avantaj pe care, ultima dată l-a avut în mintul 53. Vrabie a avut un procentaj foarte bun la aruncările de la şapte metri până în minutul 57, când a ratat ultima astfel de aruncare de care a beneficiat Zalăul. Oaspetele s-au apropiat la un singur gol (24 – 25) când mai era un minut şi opt secunde din meci, dar zălăuancele au gestionat bine finalul, iar reuşitele Danei Abed-Kader, care a făcut din nou un meci mare şi Cristianei Nica au dus echipa lui Tadici la trei lungimi, obţinând a treia victorie a sezonului.

HC Zalău: Raluca Kelemen (1), Sara Abed Kader – Dana Abed Kader (7), Gabriela Vrabie (6), Teodora Popescu (3), Cristiana Nica (3), Andreea Tecar (2), Andreea Mihart (2), Bianca Berbece (1), Alexandra Severin (1), Sabrina Lazea (1), Diana Nichitean, Amalia Coman, Irina Ivan şi Larisa Şerban. Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici

Alte articole

Leave a Comment