Sălăjenii, dornici să devină antrenori de fotbal

Cursul de antrenori pentru obţinerea Licenţei “C” UEFA, desfăşurat în această lună, a atras atenţia multor oameni implicaţi în fotbalul sălăjean şi nu numai, fiind înscrise nu mai puţin de 19 persoane, două dintre ele fiind din judeţul Cluj. Arbitri, fotbalişti, conducători de cluburi, chiar şi primari s-au arătat interesaţi de cursul predat de cei patru antrenori posesori ai Licenţei “A” UEFA: Marius Paşca, Daniel Sabou, Paul Georgescu şi Călin Pop.

Trei dintre fotbaliştii pe care FC Zalău s-a bazat în prima parte a campionatului, Cosmin Cosma, Cosmin Sabou şi Viorel Ionaşcu, au devenit antrenori cu acte în regulă. În posesia unui carnet de antrenor va intra şi directorul executiv al FC Zalău, Călin Puşcaş. Administratorul Stadionului Municipal Zalău, Simion Corb, dar şi primarul comunei Bocşa, Ioan Barou, se numără şi ei printre cei care vor putea antrena la nivel de copii şi juniori sau în Liga a IV-a.
“Mă bucur că a fost un număr atât de mare de cursanţi şi sper ca fiecare dintre ei să înceapă să profeseze la copii şi juniori sau în Liga a IV-a. Le doresc să fie cât mai activi în această meserie şi chiar să progreseze. Majoritatea sunt tineri şi au timp să obţină şi celelalte categorii de antrenor. Meseria de antrenor este una frumoasă, chiar dacă ai o responsabilitate mare”, ne-a declarat Marius Paşca, preşedintele Comisiei Tehnice din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Sălaj.
Pe lângă temele legate de antrenorat, celor 19 cursanţi le-a fost prezentată şi importanţa relaţiei dintre antrenori şi arbitri în timpul unui meci de fotbal. Paul Unimătan, singurul arbitru sălăjean din Liga I, a prezentat această temă.
Toţi cei 19 cursanţi au promovat examentul pentru obţinerea Licenţei “C” UEFA, urmând ca la finalul lunii februarie să primească şi carnetele de antrenori.
Cei 19 cursanţi care au intrat în posesia Licenţei “C” UEFA sunt: Robert Goie (arbitru Liga a IV-a), Gabriel Almaş (arbitru Liga a IV-a), Alexandru Colcear (Luceafărul Bălan), Adrian Deac (Silvania Cehu Silvaniei), Marius Rus (profesor de sport în Horoatul Crasnei), Cornel Ştefan (Real Crişeni), Maior Otto (Real Crişeni), Cosmin Sabou (FC Zalău), Cosmin Cosma (FC Zalău), Viorel Ionaşcu (FC Zalău), Călin Puşcaş (director executiv la FC Zalău), Valer Puşcaş (AS Chieşd), Cristian Moldovan (Cluj, fost portar FC Zalău şi Minerul Sărmăşag), Lucian Perde (Cluj), Lupo Csaba (Sportul Şimleu), Simion Corb (administrator Stadion Municipal), Ioan Barou (primar comuna Bocşa), Adrian Mărcuş (Zalău) şi Florin Mândruţiu (Unirea Hereclean).

Alte articole

Leave a Comment