Corona a dansat Braşoveanca la Zalău

HC Zalău – ASC Corona Braşov 25 – 30 (13 – 18)

„La diferenţa care există între cele două loturi, trebuia să jucăm azi fără greşeală pentru a câştiga”, a declarat la finalul partidei preşedintele Tiberiu Marc

Venită după o victorie muncită pe terenul Devei, echipa pregătită de Gheorghe Tadici nu a reuşit un joc la fel de bun miercuri, pe teren propriu, în faţa Braşovului. Corona, cu un lot foarte valoros şi cu şanse reale la câştigarea campionatului, a venit la Zalău să smulgă toate cele trei puncte puse în joc, ceea ce a şi reuşit. Oaspetele s-au impus cu 30 – 25, la capătul unui meci în care hadbalistele zălăuane a făcut destul de multe greşeli, mai ales pe faza de apărare, permiţându-le braşovencelor să conducă pe toată durata jocului. Nici evoluţia celor trei portari nu a fost deloc mulţumitoare, oaspetele marcând nu mai puţin de 18 goluri în prima parte.
Meciul a început practic de la minus patru pentru Zalău, Brădeanu de două ori, Chiper şi Tudor făcând ca tabela să arate 0 – 4 încă din minutul trei. Tadici a solicitat imediat time-out pentru a-şi remonta jucătoarele, dar Zalăul nu s-a putut apropia până la pauză la mai mult de două goluri.
Finalul primei părţi a găsit Braşovul la cinci lungimi în faţa Zalăului, 18 – 13.
Repriza a doua a fost ceva mai bună pentru Zalău, încheindu-se la egalitate, 12 – 12. Momentul psihologic al meciului s-a consumat în minutul 48, când, la scorul de 22 – 24, Crina Pintea a ratat singură cu portarul advers şi, totodată, şansa de a apropia Zalăul la un singur gol de formaţia braşoveană. Oaspetele a profitat la maxim şi s-au desprins imediat la patru goluri, 26 – 22, iar handbalistele zălăuane nu au mai avut puterea să revină până la final.
„La diferenţa care există între cele două loturi, trebuia să jucăm azi fără greşeală pentru a câştiga. Din păcate, nu am reuşit. Chiar dacă îţi propui să joci foarte bine, trebuie să te lase şi adversarul. Braşovul are o echipă foarte bună după părerea mea şi era şanse reale la câştigarea campionatului. Am avut dificultăţi serioare în atac şi am primit goluri destul de uşor, iar poarta nu ne-a ajutat deloc. Atât am putut în această seară. Mă gândesc deja la meciul viitor, cu Craiova, pe care va trebui să-l câştigăm”, a declarat la finalul jocului preşedintele Tiberiu Marc.
HC Zalău: Mihaela Mureşan, Adina Mureşan, Ana Maria Inculeţ – Andrada Trif (1), Carmina Bădiţă, Valentina Bardac (4), Georgiana Ciuciulete (3), Valeria Motogna (2), Claudia Constantinescu (10), Ana Maria Şomoi, Loredana Pera (4), Florina Ciobanu (1). Manager: Gheorghe Tadici
ASC Corona Braşov: Denisa Dedu, Ana-Maria Olariu – Laura Chiper (2), Aurelia Brădeanu (9), Adriana Ţăcălie (1), Marinela Burghel (2), Camelia Balint Hotea (2), Mihaela Briscan (2), Diana Druţu (2), Oana Apetrei (3), Constantinescu Raţiu, Nicoleta Tudor (3), Andreea Pricopi (2), Cristina Zamfir. Antrenor: Bogdan Burcea

One Thought to “Corona a dansat Braşoveanca la Zalău”

  1. Claudiu

    Marc are dreptate. E o mare, mare diferenta intre loturile celor doua echipe , dar cert si intre salarii . Bradeanu e jucatoare pe 6000 de euro lunar , iar celelalte au salarii intre 1500-4000 de euro !

Leave a Comment