Vezi cum poţi ajunge la închisoare dacă nu faci nimic

Dacă intervenţia ta este necesară în anumite situaţii şi alegi să nu faci nimic, ai putea ajunge la închisoare. Potrivit legislaţiei penale, cei care nu ajută o persoană aflată în pericol sau care nu anunță autoritățile imediat riscă amendă sau chiar pedeapsă cu închisoarea. Astfel, şi lipsa de reacție poate fi pedepsită de lege.

Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunța de îndată autoritățile de către cel care a găsit o persoană a cărei viață, integritate corporală sau sănătate este în pericol și nu are putința de a se salva este o faptă care, potrivit Codului penal, se pedepsește.

Mai exact, pedeapsa este închisoarea de la trei luni la un an sau amenda penală. Totuși, pedeapsa nu se aplică în situația în care, prin acordarea ajutorului, persoana care ajută s-ar expune ea însăși unui pericol grav pentru viața, integritatea corporală sau sănătatea sa.

5 Thoughts to “Vezi cum poţi ajunge la închisoare dacă nu faci nimic”

  1. Anonim

    Cum adică, dacă-l văd pe Liviu-Nicolae Dragnea (sau pe Ion Iliescu) că se zbate pe jos n-am voie doar să mă uit cu satisfacție?

    1. Anonim

      NU ! trebuie sa te asiguri ca sufera destul, si sa incerti sa-l ti mai mult in viata sa poata sa se bucure si altii de satisfactia ta

  2. Anonim

    da, sa te bagi pt cineva si sa ti iei bataie tot tu de la ei…sa suni la 112 si sa ti iei amenda ca i ai alertat degeaba…adevarul e ca nu prea mai merita sa te bagi pt cineva, ca tot iti iei teapa

  3. Anonim

    sa zicem ca are problem de respeiratoie si tru incerci sa-l ajuti, iar ulterior te trezesti ca esti dat in judecata ca nu ai executat correct ceva niscari de resurscitare.
    sau sari ca uin om bun sa-l scoti pe unul din masina, si te trezesti ca ramane paralizat si tu esti vinovat !

  4. Anonim

    poate ca at trebui sa scoatem RELIGIA din scoala si sa introducem cursuri de prim ajutor !

Leave a Comment