Trimişi în judecată după ce au urcat beţi la volan

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou au dispus, săptămâna trecută, trimiterea în judecată a două persoane pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Cei doi conducători auto aveau o îmbibaţie alcoolică în sânge mult peste limita legală.

Primul caz este cel a lui Alexandru Stejeran, a cărui alcoolemie, în urma recoltării mostrelor biologice, a fost de 1,40 grame/litru. Potrivit procurorilor, inculpatul, în data de 12 octombrie 2014, în jurul orei 3, 50, a condus autoturismul din localitatea Muncel, comuna Cristolţ, până în oraşul Jibou, iar pe strada Stadionului a fost oprit pentru control de un echipaj de poliţie. „S-a stabilit, în urma recoltării mostrelor biologice, că avea în sânge o alcoolemie de peste 0,80 grame/litru, în concret alcoolemia sa a fost de 1,40 grame/litru la ora 4,15”,a precizat sursa citată.
Al doilea caz, mai grav, este cel a lui Dorin Radu Mureşan, care a fost prins în timp ce conducea o autoutilitară având concentraţia alcoolului din sânge aproape de limita instalării stării de comă. „În data de 4 septembrie 2014, în jurul orei 18, 50, inculpatul a condus autoutilitara marca Renault prin comuna Gîlgău, având în sânge o alcoolemie de peste 0,80 grame/litru, în concret alcoolemia de 2,95 grame/litru alcool pur în sânge la ora 20,05”, au menţionat procurorii jibouani.
Dosarele au fost trimise spre soluţionare Judecătoriei Jibou. Trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Leave a Comment