Tinerii zălăuani, în căutarea problemelor comunităţii

Membrii Consiliului Local al Tinerilor Zalău au finalizat proiectul „Oficialităţile şi tinerii oraşului. Probleme şi soluţii” prin care şi-au propus să identifice problemele cu care se confruntă comunitatea din care fac parte. Ideea implementării unui astfel de proiect a luat naştere în urma participării la un proiect derulat la nivel naţional şi care a avut ca obiectiv construirea „unei politici pentru tineret”, reprezentantul CLT Zalău.
Proiectul, ce s-a derulat la Tusa-Izvoarele Barcăului, a urmărit crearea unei colaborări între tineri şi autorităţile publice locale şi identificarea modului în care tinerii ar trebui să discute cu autorităţile.
„Prin ceea ce faceţi vă dezvoltaţi spiritul civic. Este de apreciat implicarea voastră în a schimba ceva din societatea românească”, a spus primarul Radu Căpîlnaşiu.

Alte articole

Leave a Comment