Sute de pensionari sălăjeni au popriri pe venitul din pensie

Înlănțuiți în datorii, din vina sau prin naivitatea lor – pornită tot din intenția de a face un bine cuiva, sute de pensionari sălăjeni primesc lună de lună o pensie ciopârțită, cu care nu își pot acoperi nici măcar un minimum alimentar de subzistență. Situația deosebit de grea a seniorilor – bunicii și părinții noștri – nu reprezintă ceva nou pentru nimeni. Problemele cu care aceștia se confruntă sunt multiple: de la calea întoarsă pe care o fac de multe ori din fața ușilor autorităților, lipsa de sprijin și ajutor atunci când natura lovește în gospodăriile și grădinile lor, lăsându-i dărâmați de durere și deznădejde, până la orele de așteptare pentru ridicarea medicamentelor compensate și momentul adevărului, cel de fiecare lună, atunci când primesc cuponul de pensie. Vorbim, firește, de pensionarul “obișnuit”, nu cel special, a cărui pensie reprezintă echivalentul a 2.000 până la 4.500 de euro. Există în județul Sălaj și pensionari cu datorii pentru care Casa de Pensii a fost nevoită să solicite poprirea.

Discutăm, concret, de 720 de cazuri în care instituția a fost nevoită, conform legii, să taie din venitul acestor oameni pentru că, de multe ori din vina lor, dar și prin conjuncturi nefericite, acești oameni au ajuns să nu mai poată plăti ratele la împrumuturile pe care le-au făcut sau au ajuns să acumuleze datorii mari din alte motive. Mai sunt și debite de la utilităţi neachitate, impozite, taxe şi amenzi neplătite la primării sau creanţe la ANAF. Sunt, totodată, foarte multe cazuri de vârstnici care au girat pentru copiii lor, au luat împrumuturi din bancă sau pur şi simplu au dat codul numeric personal unor străini şi s-au trezit datori-vânduți peste noapte.În prezent, în evidențele Casei Județene de Pensii Sălaj, se află un număr de 720 pensionari cu popriri pe drepturile de pensie. Dintre aceștia, o persoană figurează cu nu mai puțin de șase popriri pentru un debit de 62.900 lei pentru care se operează o reținere lunară din pensie de 95 lei, o persoană figurează cu șapte popriri pentru un debit de 216.434 pentru care se operează o reținere lunară din pensie de 405 lei și o persoană cu opt popriri pentru un debit de 449.083 lei pentru care se operează o reținere lunară din pensie de 640 lei. Cel mai mare debit este de 5.780.570 lei, având dispuse două popriri pentru care se operează o reținere lunară din pensie de 1.192 de lei.

Un număr de 618 pensionari figurează cu o singură poprire, iar 102 pensionari figurează cu popriri multiple. În aceste cazuri se regăsesc, desigur, și pensionari cu un venit mai mare, așa cum rezultă din cuantumul popririi, însă, așa cum arată statistica, cei mai mulți sunt pensionari care au un venit mai mult decât modest, lună de lună. Deși nu este ceva plăcut, reprezentanții Casei de Pensii Sălaj trebuie să respecte legea și să rețină lunar aceste sume. “Legea ne permite să reţinem o treime din pensie în cazul celor cu o solicitare de poprire şi jumătate pentru cei care au mai mult de o solicitare. Pentru pensia minim garantată nu se poate opera nici o reţinere, astfel că popririle se fac pentru diferenţa dintre pensia datornicului şi suma de 533 de lei”, au spus reprezentanţii CJP Sălaj pentru Magazin Sălăjean.

 

 

 

 

Alte articole

One Thought to “Sute de pensionari sălăjeni au popriri pe venitul din pensie”

  1. Anonim

    Timp in care nemernicii de guvernanti/legiuitori scutesc “din pix” de restituirea unor sume necuvenite primite in ultimii ani o intreaga categorie de bugetari…

Leave a Comment