Prea puține bilete pentru pensionarii care vor să meargă în stațiunile balneare

Casa Județeană de Pensii (CJP) Sălaj informează pensionarii cu privire la faptul că, în seria a treisprezecea de bilete de tratament, instituției sălăjene i-au fost repartizate 72 bilete, exclusiv în stațiunile pe care le deține Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă “T.B.R.C.M.” – S.A., respectiv: Covasna – Covasna, Moneasa – Arad, Băile 1 Mai – Bihor, Bizușa – Sălaj și Geoagiu-Băi – Hunedoara cu începere din 12, 13, 14 și 15 septembrie (în funcție de stațiune).

Pentru biletele de tratament de la societățile comerciale aflate în relație contractuală cu Casa Naționlă de Pensii Publice nu au fost semnate contractele subsecvente cu operatorii economici de profil, astfel că, doar după semnarea acestora vor fi repartizate fiecărui județ și biletele aferente celorlalte societăți balneare.

Biletele de tratament se pot ridica de la sediul instituției, zilnic, de luni până joi, între orele 8-14, iar vineri între orele 8-13. Data limită pentru ridicarea biletelor de tratament pentru seria a XIII-a este 5 septembrie 2017, ora 14. În cazul neridicării biletelor până în data de 5 septembrie 2017, acestea pot fi eliberate altor persoane îndreptățite, potrivit legii și în conformitate cu criteriile de acordare a acestora, începând din data de 6 septembrie 2017, până în 12 septembrie 2017.

Biletele de tratament se eliberează personal titularului sau unei alte persoane desemnate de către titular prin procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear. Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament este de 16 zile și include cazarea cu trei mese pe zi și tratamentul pentru 12 zile. Până în prezent, în 2017, la CJP Sălaj, au fost depuse 3.572 cereri privind acordarea de bilete de tratament. Persoanele interesate pot obține relații suplimentare la numărul de telefon 0260/622.990 – Compartiment Bilete de Tratament.

 

 

 

 

 

Leave a Comment