Peste 50 de dosare penale pentru șoferii depistați la volan sub influența alcoolului

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Zalău, aflându-se în timpul activităţilor de control şi supraveghere a traficului rutier pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiu, au oprit pentru control, luni, 6 mai, la ora 17.30, un autoturism condus de un bărbat din Chieşd. La testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Trei accidente grave au avut loc pe drumurile Sălajului, în primele luni ale anului, din cauza alcoolului.

În perioada 1 ianuarie-30 aprilie a.c., pe raza județului Sălaj, din cauza conducerii pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice s-au produs trei accidente de circulație grave, soldate cu trei răniți grav și peste 50 de dosare penale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice au fost deschise la IPJ Sălaj.

Polițiștii sălăjeni desfășoară permanent activități, pe toate drumurile publice, pentru descurajarea celor care intenționează să conducă sub influența băuturilor alcoolice, dar și pentru tragerea la răspundere a celor care încalcă legea și pun în pericol siguranța traficului rutier. În perioada 1 ianuarie-30 aprilie, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au depistat în trafic 54 de persoane care au condus autovehiculele, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare penale.În perioada de referinţă, pe această linie, poliţiştii au aplicat şi 46 de sancţiuni contravenţionale.

Valoarea acestora se ridică la peste 60.000 lei. Nu conduce dacă ai băut! Te poate costa viața sau libertatea!

În cazul depistării unui conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice la volan, în funcție de concentraţia de alcool, fapta se poate încadra astfel: Contravenție: când aparatul alcooltest afişează o valoare sub 0,40 mg alcool pur în aerul expirat. Se sancţionează cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Infracțiune: când aparatul alcooltest afişează o valoare de peste 0,40 mg alcool pur în aerul expirat sau mai mare. În acest caz este obligatorie recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar conducătorul auto este condus la o unitate sanitară şi i se întocmeşte dosar de cercetare penală. Fapta se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Mai mult, dacă șoferul va fi condamnat pentru comiterea acestei infracțiuni, permisul de conducere se anulează.

Refuzul de a vă supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat nu este o soluţie, întrucât legea prevede închisoarea de la 1 la 5 ani.

 

 

 

 

Alte articole

One Thought to “Peste 50 de dosare penale pentru șoferii depistați la volan sub influența alcoolului”

  1. Anonim

    politia a ajuns doar sa constate accidentele cu victim ! pentru asta ar trebui sa le fie reduse la jumatate veniturile !!!
    politisti sunt principalii vinovati pentru marea majoritate a accidentelor, a cauzelor care au dus la ele !
    nimeni nu mai respecta regulile de circulatie, nimeni nu se mai teme de lege, de politie !!

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul