Creşterea salariul minim, praf în ochii angajaţilor

Angajatorii care şi-au încadrat în muncă angajaţii cu salariul minim pe economie sunt obligaţi ca, începând cu luna în curs, să le mărească leafa cu 50 de lei. Din 1 ianuarie 2014, salariul minim brut pe ţară garantat în plată este de 850 de lei faţă de 800 de lei cât a fost până la finalul anului trecut. Cei care nu respectă legea riscă să fie sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de maxim 2.000 de lei de către inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM).

După cum a explicat Luminiţa Nemeş, inspector şef al ITM Sălaj, creşterea salariului minim pe economie este prevăzută într-o hotărârea de Guvern 871 -2013. Astfel, salariul minim brut garantat în plată de 850 de lei stabilit de la 1 ianuarie 2014 este valabil pentru un program complet de lucru de 168 de ore, în medie lunar, ceea ce înseamnă că o oră de muncă a unui angajat va fi plătită cu 5,59 de lei. Conform hotărârii de Guvern, tot în acest an, începând cu luna iulie, va mai avea loc o nouă creştere a salariului minim brut, de la 850 de lei la 900 de lei.
În prezent la nivel de judeţ în evidenţele ITM Sălaj sunt înregistraţi 4.304 de angajatori cu 45.702 de contracte de muncă active. Chiar dacă reprezentanţii instituţiei amintite nu au putut da relaţii cu privire la numărul angajaţilor din Sălaj încadraţi cu salariul minim brut pe economie, întrucât sistemul actual de evidenţă al muncii nu permite această monitorizare a fiecărui angajat în parte, statisticile anilor anteriori, atunci când sistemul de evidenţă al muncii permitea o monitorizare a salariilor de încadrare, arată faptul că marea majoritate a salariaţilor erau remuneraţi cu salariul minim.

50 de lei – creştere nesemnificativă

Creşterea salariului minim brut pe economie este privită de foarte mulţi angajaţi din judeţ ca „praf în ochi”. „E bătaie de joc. Având în vedere faptul că toate preţurile au crescut. Benzina, motorina, alimentele şi utilităţile – pentru toate acestea plătim mai mult, iar creşterea asta este chiar nesemnificativă. Gândiţi-vă este vorba despre salariul brut, ceea ce înseamnă că, după plata contribuţiilor la pensii, sănătate, şomaj şi impozit, un salariat ajunge să ia în mână, puţin peste 600 de lei. Ăştia-s bani de un trai decent? Cei care conduc habar nu au ce înseamnă această sumă. Nu cred că pot să-şi imagineze cum se descurcă un muritor de rând cu acest salariu”, a precizat Adrian Pop, un tânăr în vârstă de 27 de ani, angajat al unei societăţi cu capital privat din municipiul Zalău. În opinia acestuia, pentru un trai decent un salariat ar trebui să câştige lunar peste 1.500 de lei.
Nu doar salariaţii tineri privesc creşterea salariului minim ca „o bătaie de joc” ci şi cei vârstnici, care aştepată cu nerăbdare vârsta pensionării. La 58 de ani, Viorica M., angajată la o firmă privată din municipiu, spune că majorarea salariului minim nu se va simţi deloc în buzunarele celor care muncesc pentru aceşti bani. „Mă gândesc că sunt foarte mulţi angajaţi plătiţi cu salariul minim. Dar ce să facă bieţii oameni? Când au acasă copii de crescut şi obligaţii, se duc şi lucrează pe bani mărunţi. Ştiţi, decât deloc! Şi eu sunt încadrată în muncă cu acest salariu. Oricum e o bătaie de joc la modul general. Toate s-au scumpit. Pun taxe şi biruri pe noi, pe bieţii oameni şi ne mai scot ochii cu creşterea salariului. Oricum e un salariul de mizerie. Credeţi-mă, mi-e milă de bieţii tineri pe care-i văd foarte dezorientaţi. În ziua de astăzi nu mai există siguranţă în privinţa locului de muncă”, a declarat zălăuanca.

Câştigul salarial nominal mediul net lunar în Sălaj – peste 1.100 de lei

Potrivit unor informaţii postate pe site-ul Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Sălaj, în anul 2012 câştigul salarial nominal mediu net lunar în judeţ, în cursul anului 2012 a fost de 1.159 de lei. Cele mai mari salarii în judeţ au revenit celor care lucrează în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat – 2455 de lei net lunar. De asemenea, potrivit (DJS) Sălaj în anul 2012, câştigul salarial nominal net lunar a fost de 2.300 de lei pentru persoanele care lucrează în domeniul financiar şi al asigurărilor, urmată de categoria angajaţilor din Administraţia publică şi apărare – 1.874 lei şi angajaţii din industria extractivă – 1.700 de lei. La polul opus, cei mai slab plătiţi salariaţi sunt cei care lucrează în hoteluri şi resturante. În acest domeniu de activitate câştigul salarial nominal mediu net lunar a fost de 659 de lei.

One Thought to “Creşterea salariul minim, praf în ochii angajaţilor”

  1. Zalauan

    Mongoloidul Ponta a declarat ca pentru el importante sunt armata, marire a pensiilor nesimtit de mari si biserica, donatii in prostie.
    Poporul nu conteaza.
    Nu uitati, vin doua ture de alegeri !

Leave a Comment