15 unități de cult din Zalău primesc banii de reparații și dotări de la Primărie

Consilierii locali au aprobat, în ședința de Consiliu Local (CL) municipal, desfășurată joi, la sediul Primăriei Zalău, Proiectul de hotărâre prin care mai multe unități de cult de pe raza municipiului Zalău vor primi bani pentru lucrări de reparații și pentru diverse achiziții.

Sprijinul financiar din bugetul local este în valoare totală de 335.500 de lei. În urma desfășurării procedurii de selecție a proiectelor depuse, comisia special votată de consilierii locali a stabilit că au îndeplinit condițiile de acordare a unor ajutoare financiare 15 unități de cult din Zalău.

Cea mai mică sumă este de 6.500 de lei, sumă ce va merge la capela “Sfântul Ioan Botezătorul”, iar cea mai mare, cea pe care o va primi Biserica “Sfânta Vineri”, este de 80.000 de lei, bani ce vor fi folosiți pentru diverse lucrări de construcții.
10.000 de lei vor merge către Parohia Ortodoxă Ortelec – Biserica “Nașterea Maicii Domnului”. Parohia Română Unită greco-catolică “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Dumbrava va primi 14.000 lei, bani ce vor fi folosiți pentru reparații, cum ar fi recondiționarea pardoselii, instalații și altele.
Parohia Ortodoxă “Sfânta Treime”, Parohia Ortodoxă “Sfântul Andrei”, Parohia Ortodoxă Porolissum “Pogorârea Sfântului Duh”, Parohia Ortodoxa Ortelec – Biserica “Sfinții Apostoli Mihail și Gavril” vor primi câte 15.000 de lei fiecare, bani ce vor fi folosiți pentru lucrări de întreținere și reparații. 15.000 lei vor ajunge și la  Protopopiatul Ortodox Zalău. 20.000 lei vor ajunge la Parohia greco-catolică “Sfânta Familie”, dar și la Parohia Ortodoxă “Sfântul Nicolae”, Parohia Ortodoxă “Nașterea Maicii Domnului” din Dumbrava Nord și Biserica “Cultului Creștin Baptist Maghiar”. Banii vor fi folosiți, așa cum rezultă din proiectele depuse, pentru lucrări de construcții sau reparații capitale.
25.000 lei vor ajunge la Biserica “Sfântul Ștefan” din cartierul Brădet, pentru diverse lucrări de construcții și întreținere.
Parohia Reformată Zălau, situată în centrul municipiului, primește de la municipalitate 45.000 lei pentru achiziționarea de echipamente electrice și obiecte de inventar pentru unitățile de cult. Deși inițial, numărul unităților de cult care au depus proiecte de finanțare a fost de 17, două au fost tăiate de pe listă pentru că nu au îndeplinit condițiile impuse de regulament.

“Cere și ți se va da” n-a mai funcționat: solicitările unităților de cult au fost colosale

Deși fiecare parohie și unitate de cult știa clar care este bugetul alocat, solicitările s-au transformat în adevărate pretenții, de-a dreptul aberante. Peste 3.550.000 de lei au însumat solicitările financiare ale celor 17 unități de cult zălăuane, așa cum se arată în Referatul care a stat la baza proiectului de hotărâre de CL. Doar dacă ar fi să menționăm faptul că Protopopiatul Ortodox Zalău a cerut, pentru “reparații și dotări” în sediul administrativ, peste 350.000 de lei, adică tot bugetul alocat de Primărie acestui segment (primind, în final, 15.000 de lei) atunci putem avea dimensiunea acestor demersuri rupte de realitate și de posibilitățile stipulate clar de Primărie în regulamentele care au stat la baza împărțirii acestor bani. Evident că niciun enoriaș n-ar fi beneficiat de vreun avantaj de pe urma dotărilor care ar fi ajuns la acest protopoiat în cazul în care această solicitare ar fi fost aprobată.

Urmează ca în perioada imediat următoare, toate unitățile de cult care au primit, prin votul consilierilor locali, sumele menționate, să întocmească un deviz estimativ/ofertă pe valoarea de preț alocată. Municipalitatea va supraveghea îndeaproape felul în care unitățile de cult vor cheltui acești bani, acestea fiind obligate să prezinte rapoartele de cheltuieli pe lucrări și materiale ori achiziții, dovedite prin facturi și chitanțe până la ultimul leu.

 

 

Alte articole

2 Thoughts to “15 unități de cult din Zalău primesc banii de reparații și dotări de la Primărie”

  1. Anonim

    România este un stat laic, nu are obligaţia de a a susţine bisericile şi nici de a da salariu popilor. Fiecare biserică trebuie să se întrețină din taxa de cult. Cu banii ăştia, furați de leprele de “aleși”, se puteau crește salariile și pensiile românilor, sărăntocii UE!

  2. Anonim

    DE CE MASA, POLITICIENII DE RAHAT BAGA BANI IN FUNDUL FARA FUND, AL BISERICII? SUNT PROSTI, HOTI, CORUPTI , DAR COMPENSEAZA CU CREDINTA !
    SA-I TRASNEASCA DUMNEZO PE TOTI POLITICIENII SI PREOTII, CRE IUBESC BANUL MAI MULT DE CAT VOTANTII SAU ENORIASII !!!!
    nu am vazut un popa mort de foame ! toti sunt grasi sui cu averi immense ! popii si politicienii sunt o “rasa – specie” de oameni, mai superioara decat fraierii care lucreaza pentru bunul lor trai !

Leave a Comment