Campanie de donare de celule stem, la Şimleu Silvaniei

Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem este va fi marcată luni, 17 septembrie, de la ora 12, la Şimleu Silvaniei, printr-un eveniment de informare şi înscriere găzduit de sala de şedinţe a Spitalului Orăşenesc „Prof. Dr. Ioan Puşcaş”.

Evenimentul va fi susţinut de către echipa medicală a Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice şi voluntari, care vor asigura informarea, consilierea şi înscrierea persoanelor interesate să devină potenţiali donatori de celule stem hematopoietice.
La fiecare 3 minute, în lume, un om este diagnosticat cu un cancer de sânge. Mulți dintre ei și pot fi vindecați prin transplant cu celule stem hematopoietice de la un donator compatibil. Din păcate, mai puțin de 30 la sută dintre pacienți au un donator compatibil în familie, pentru restul de 70 la sută, singura șansă la viață fiind găsirea unui donator compatibil neînrudit, din registrele donatorilor de celule stem hematopoietice.

Pacienți români așteaptă în acest moment un donator neînrudit cu care să fie compatibili. Șansele de a găsi un donator-pereche sunt însă doar de 50 la sută: numai pentru 1 din 2 pacienți români a căror viață depinde de un transplant de celule stem hematopoietice de la un donator neînrudit, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice reușește să găsească un donator voluntar compatibil. Deși Registrul Național numără în prezent aproape 50.000 de posibili donatori, acesta este prea mic pentru a găsi donator-pereche tuturor pacienților români care așteaptă să fie vindecați.
Totuși, dacă numărul de donatori voluntari înscriși ar ajunge la 100.000, șansele pacienților români de a avea un donator-pereche ar ajunge la 75 la sută.

Leave a Comment