Neregulile i-au lăsat fără subvenţii pe 150 de fermieri sălăjeni

Peste 300 de fermieri sălăjeni au fost prinşi cu musca pe căciulă în urma controalelor derulate de către echipele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în ceea ce priveşte suprafeţele agricole declarate în cererile unice de plată pentru 2013. Potrivit informaţiilor furnizate de către Călin Perneş, directorul Centrului Judeţean APIA, în eşantionul de control din acest an au intrat 2.243 de fermieri, aproape 90 la sută dintre aceştia fiind verificaţi prin teledetecţie, iar diferenţa, prin control clasic. Au fost luaţi la puricat producătorii agricoli din patru centre locale: Zalău, Şimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei şi Zimbor, respectiv 3.487 de parcele.
Controalele au scos la iveală cazuri de suprapuneri, supradeclarări şi parcele neeligibile „Principalele nereguli identificate vizează cultivări comune, în această situaţie aflându-se 1.335 de parcele, suprafeţe mai mici în realitate decât cele declarate de către fermieri, pentru 6.140 de parcele, precum şi 96 de loturi neeligibile, dar pentru care agricultorii au solicitat sprijin financiar”, a precizat Perneş.
Ca urmare a acestor abateri, 158 de fermieri au fost tăiaţi de la plata subvenţiilor, iar alţi 150 au primit sancţiuni cuprinse între 20 şi 50 la sută din valoarea sumelor pe care le-au cerut. Niciunul, însă, nu a fost pus să restituie sumele încasate în anii anteriori.
În opinia oficialului APIA Sălaj, cele mai multe nereguli au apărut din cauza dezinteresului manifestat de către fermieri vizavi de întreţinerea terenurilor pe care le deţin. Deşi şi-au lăsat pământurile în paragină, unii sălăjeni au înceract să fraudeze statul solicitând sprijin pentru respetictivele terenuri. „Mulţi dintre ei – şi aici mă refer în special la cei care nu-şi cultivă terenurile – depun cereri de plată deşi ştiu că parcelele lor nu întrunesc condiţiile de eligibilitate, în speranţa că vor scăpa de controlul prin teledetecţie ori de cel clasic. Alţii nu-şi măsoară terenurile înainte de a solicita bani. Prin acţiunea de control ne propunem să-i susţinem pe fermierii activi. De altfel, problemele nu au fost depistate la aceştia, ci la cei care nu-şi lucrează pământul, dar au pretenţia la ajutor financiar”, a mai spus Călin Perneş.
Controlul prin teledetecţie a urmărit verificarea suprafeţei, culturii şi categoriei de folosinţă a parcelelor agricole din solicitările de sprijin depuse de către fermierii sălăjeni. În ceea ce priveşte controlul clasic, acesta a vizat verificarea tipului culturii pe o anumită parcelă, stabilirea limitelor culturii, dacă parcela este utilizată în scopuri agricole, dacă se respectă menţinerea condiţiilor de agro-mediu etc.
Centrul Judeţean APIA a primit în acest an aproape 25.000 de cereri pentru plata pe suprafaţă.

Leave a Comment