Pâinea albă, gustoasă dar nesănătoasă. Ce probleme ne poate aduce consumul celui mai popular aliment din toate timpurile

In urmă cu aproape 150 de ani, omenirea a gustat prima pâine făcută din făină albă, procesată industrial. De atunci, acest produs a devenit printre cele mai consumate astfel încât, cantitatea pe pe consumator a ajuns să fie îngrijorător de mare. Un adult consumă în medie, între 150 şi 200 kilograme de pâine, anual. Din această cantitate, cel puţin trei sferturi este pâine fabricată industrial, din făină albă ori aşa-zis făină integrală care de fapt este tot o făină albă, dar plină de coloranţi şi aditivi, în cele mai multe cazuri.

Dacă toţi cei care am consumat sau consumăm pâine albă ştim cât este de gustoasă, mai ales atunci când este foarte proaspătă, mai puţini dintre noi ştim ce efecte, în cea mai mare parte negative, aduce consumul acestui aliment aproape nelipsit de pe mesele noastre. Valoarea nutritivă a acestei pâini este una extrem de scăzută, deoarece făina albă nu conține decât o parte din bobul de grâu (mai puţin de 50 la sută); din păcate, în partea albă a făinii rămân cele mai sărăcăcioase elemente nutritive așa că, de dragul gustului plăcut al pâinii albe, lipsim organismul de mulți nutrienți esențiali dezvoltării şi menţinerii unei stări bune de sănătate. Procentul de vitamine este unul scăzut în comparație cu făina integrală: vitamina B1 scade cu 23 la sută, vitamina B2 cu 20 la sută, acidul pantotenic-50 la sută, acidul folic cu 33 la sută, vitamina E cu 14 la sută. Şi mineralele au de suferit, astfel încât cromul scade cu 13 la sută; manganul, mai puţin cu 9 la sută; fier -19 la sută, cupru -20 la sută, zinc -17 la sută, magneziu -17 la sută.

De ce pâinea albă este atât de gustoasă?

 Datorită aditivilor şi a altor compuşi chimici adăugaţi în reţetele tradiţionale, chiar şi a medicamentelor. Făina albă conține aditivi chimici și uneori vitamine de sinteză (chimice) adăugate cu scopul de a compensa pierderile nutriționale; această practică contravine principiilor medicinei naturiste, potrivit cărora valoarea nutritivă a vitaminelor de sinteză (”chimicale”) nu se ridică niciodată la nivelul vitaminelor biodisponibile, dezvoltate în mod natural în bobul de grâu; în plus, aditivii au întotdeauna un grad de risc și de incertitudine privind reacțiile adverse pe care le pot induce în timp.

Conținutul de fibre scade vertiginos în faina albă, știut fiind faptul că fibrele au o importanță deosebită atât din punct de vedere nutritiv, cât și  profilactic. Cu cât este mai albă făina, cu atât mai mare este deficitul aminoacidic al proteinelor din grâu: doi aminoacizii esențiali (inclusiv cei din bobul de grâu) nu pot fi sintetizati de organism. Prin procesul de obținere a făinii albe, tocmai aceștia sunt eliminați. Proteinele din făina albă, oricum puţine, au o valoare biologică scăzută, iar bolile care sunt asociate ori invocate de nutriţionişti prin consumul acestui aliment nu sunt deloc puţine: diabet, obezitate, boli digestive, tulburări de metabolism, probleme legate de tranzitul intestinal, stări de balonare etc.

Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să consultăm eticheta produsului, Dacă primul ingredient din lunga listă este făina de grâu, albă, de uz industrial, trebuie să renunţăm să mai cumpărăm acea pâine. Făina din care este făcută respectiva pâine nu este nici pe departe naturală, ci este albită pe cale chimică, cu ajutorul unor substanţe deloc prietenoase cu sănătatea noastră. Dintre acestea putem aminti de substanţa chimică numită alloxan, care este un agent de înălbire special, despre care se presupune că ar favoriza apariţia diabetului, prin distrugerea celulelor de tip beta din pancreas. Amidonul este un alt ingredient care ne pune sănătatea în piuneze. Amidonul folosit la fabricarea pâinii se propagă rapid în tractul digestiv şi astfel intră în fluxul sanguin sub formă de glucoză care, se ştie sau nu, duce la o creştere rapidă a nivelului de zahăr din sânge. Însă, la scurt timp, nivelul glicemiei scade drastic, rezultatul fiind senzaţia de foame.

Din păcate, sărăcia ne obligă să mâncăm din ce în ce mai mai prost. Alegem aproape mereu pâinea albă, chiflele din aluat congelat, fiind grăbiţi, poate şi înfometaţi, şi nu mai avem timp ori răbdare să consultăm lista de ingrediente pentru a realiza unde duce consumul acestui tip de pâine, zilnic. Mâncăm, de cele mai multe ori, fără să ne hrănim, iar acest lucru se reflectă în cele din urmă în sănătatea noastră. Din păcate şi pâinea albă este unul dintre produsele responsabile pentru faptul că suntem pe primele locuri în Europa la bolile de nutriţie, la cele cerebrovasculare, la anumite forme de cancer şi obezitate.

Alte articole

One Thought to “Pâinea albă, gustoasă dar nesănătoasă. Ce probleme ne poate aduce consumul celui mai popular aliment din toate timpurile”

  1. Anonim

    Foarte binevenit și documentat articolul! Aș adăuga că dacă pîinea albă este albită, la polul opus, așa-zisa pîine „neagră” este așa din cauza coloranților, nu a făinii! Ce mi-a rămas de consumat este pîinea cu maia.

Leave a Comment