Zalăul nu are manager public de mai bine de opt luni. Se simte lipsa acestuia?

Numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor la finele lunii martie 2018, Călin Forț, ce ocupa la acea oră postul de manager public al municipiului Zalău, a luat decizia să lase Zalăul și să plece la București. N-ar fi fost nicio problemă că acesta s-a gândit la binele său, însă, înainte de a pleca, omul și-a asigurat și viitorul de după jobul de la Ministerul Transporturilor. Cu alte cuvinte, pentru că poate și legea îi permite, Forț a luat decizia să își suspende slujba din Primărie, blocând astfel funcția de manager public al Zalăului (pe care o ocupa de doar opt luni), o decizie care lasă Primăria și, implicit, municipiul fără un post extrem de important. Dovadă stau multitudinea de proiecte aflate în derulare sau doar pe hârtie, asupra cărora managerul public ar fi trebuit să se aplece în toată această perioadă.

Cu toate acestea, primarul Ionel Ciunt susține că lipsa managerului public nu este simțită la nivelul municipiului, atribuțiile acestuia fiind preluate de către cei doi viceprimari. Însă, edilul a ținut să sublinieze că, în cazul în care Călin Forț va întârzia să revină în aparatul Primăriei, urmează ca fotoliul de manager public să fie ocupat temporar de o altă persoană. “Postul de manager public este ocupat prin concurs, astfel încât Călin Forț poate să ia decizia îl suspende până când va reveni de la Minister. Însă, dacă vedem că perioada asta se lungește prea mult, vom găsi o soluție ca funcția aceasta să fie ocupată temporar de cineva. Oricum, în bugetul pe anul viitor, am cuprins sumele necesare remunerării persoanei care va ocupa acel fotoliu”, a mai spus primarul de Zalău.

Alte articole

2 Thoughts to “Zalăul nu are manager public de mai bine de opt luni. Se simte lipsa acestuia?”

  1. esti penibil nenea CIUNT !!!!

    deci nu avem nevoie de el, dar daca PSD are oameni care pot fi platiti dejaba din bani publici, de ce nu?
    cica Fort o sa-I ia locul lui Ciunt , iar Ciunt ii ia locul lui Nosa. Rotirea cadrelor !!!
    platesti cu 15.000 – 20.000 de lei un functionar, de care nu ai nici o nevoie! cum poti fi asa de PSD-ist?

  2. Anonim

    Postul este o sinecură de partid, nimic altceva.

Leave a Comment