Urmărire ca în filme în centrul Zalăului: șoferul cu permisul suspendat a fugit de controlul poliției

În timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism, care circula pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Zalău, și care nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric. Conducătorul auto nu a oprit la semnalul poliţiştilor, aceștia pornind în urmărirea lui, iar la scurt timp a frânat brusc și a intrat în coliziune cu autospeciala poliției.

După impact, șoferul a coborât din maşină şi a fugit. Polițiștii l-au prins în scurt timp, pe strada 22 Decembrie 1989, în curtea unui imobil, iar în urma legitimării au stabilit că este vorba despre un adolescent de 19 ani, din municipiul Zalău. Fapta a fost constatată, miercuri, 18 septembrie, la ora 12.50. La testarea cu alcooltestul, rezultatul a fost negativ. Verificările efectuate de polițiști au stabilit că, cel în cauză avea permisul de conducere suspendat, ca urmare a unui eveniment rutier ce a avut loc în județul Harghita și care a fost soldat cu pagube materiale.

Față de conducătorul auto, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă, în valoare de 725 lei, pentru refuzul de a opri la semnalul regulamentar al polițiștilor și a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

 

Alte articole

2 Thoughts to “Urmărire ca în filme în centrul Zalăului: șoferul cu permisul suspendat a fugit de controlul poliției”

  1. Anonim

    sa nu ziceti ca o fost si romm?
    cei cu masini cu nr de Moldova, Polonia, Bulgaria?
    cei care isi baga ceva in politia romana?
    cei care isi lasa masinile in dorul piulii pe str Crasnei? si nimeni nu vede nimic !!! chiar sub geamurile primarului ! de ce Ciunt nu il suna pe ginerele lui sa intre politia odata in turma asta de indivizi?
    pe cand Ciunt o sa aiba sange in piuta sa ia o decizie de interzice parcarea in locurile interzise? sa o si aplice?
    pe str Crasnei, ce o sa fie? o parcare pe trotuoare, pe carosabil ? tipic PSD ! rahat festit si scump tare !

  2. Anonim

    DE CE NU A FOST ARESTAT SI TINUT 30 DE ZILE?
    trebuia sa omoare un politician, un magistrat, un politist, ca sa fie arestat?
    cine trebuie sa moara ca acesti netrebnici sa fie inchisi pe viata? in lagare de munca fortata sa fie bagati ! moartea e prea putin pentru acesti oameni !

Leave a Comment