Deficit de personal la IPJ Sălaj

Pensionările în masă de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj au adus instituţia într-o situaţie delicată, doar 84 la sută dintre posturi fiind ocupate în prezent. Potrivit şefului instituţiei, Miron Ştirb, în cursul anului 2017, 55 de oameni ai legii au ieşit la pensie, fiind încadraţi 20 de poliţişti, iar 15 fiind repartizaţi din promoţia 2017 a şcolilor de agenţi şi a Academiei de Poliţie.
„Pentru acoperirea deficitului de personal, la nivelul Poliţiei Române s-au elaborat și adoptat măsuri legislative și administrative, care au avut ca scop încadrarea din sursă externă a poliţiştilor, fiind angajați 20 de polițiști”, a precizat oficialul IPJ Sălaj.

Leave a Comment