Călin Rolnic, păstrat în funcţie de şefii din Poliţia Română

Conducerea Poliţiei Române a decis să prelungească, începând din 3 decembrie, împuternicirea lui Călin Rolnic în fotoliul de adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, după ce niciunul dintre candidaţii participanţi la concursul pe post, desfăşurat în 14 noiembrie, nu a reuşit să ia notă de trecere.

În vârstă de doar 28 de ani, Călin Rolnic, nimeni altul decât ginerele primarului din Zalău, Ionel Ciunt, a preluat al doilea scaun din Poliţia sălăjeană în 24 mai, după doar opt zile de activitate în cadrul IPJ Sălaj, ca ofițer specialist Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Anterior, el a lucrat în cadrul DGPI Sălaj şi DGIPI – Serviciul Autoprotecție București.

Împuternicirea, ultima, de altfel, pentru Rolnic, va expira peste 6 luni sau după ce postul va fi ocupat prin concurs.
Reamintim că la concursul organizat în 14 noiembrie, s-au înscris Sorin Pop, şeful Biroului de Investigaţii Criminale, şi Cosmin Mureşan, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale, însă niciunul nu a promovat. Un nou concurs este programat pentru 20 decembrie şi va consta, şi de această dată, în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale.

Alte articole

3 Thoughts to “Călin Rolnic, păstrat în funcţie de şefii din Poliţia Română”

  1. Anonim

    SI-A SCHIMBAT NUMELE IN CIUNTU

  2. Anonim

    No, bine că le dă numa „interviu structurat pe subiecte profesionale”, că de le dădea „cît face 7×3?” era risc mare!

  3. Anonim

    E ceva normal e din familia PSD-ului se pastreaza pina va ajunge sef la virf,cai deanost.

Leave a Comment