Amețit de alcool, a intrat cu mașina în poarta unei gospodării

Un tânăr de 23 de ani din comuna Cizer s-a ales cu dosar de cercetare penală. Și asta din cauza faptului că a refuzat recoltarea de probe biologice. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, la finalul săptămânii trecute, mai exact sâmbătă – 29 martie, la ora 02.50, tânărul domiciliat în comuna Cizer, în timp ce conducea autoturismul pe drumul comunal în localitatea Marca, la ieșirea dintr-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei de deplasare și a intrat în poarta unei gospodării. Evenimentul s-a soldat cu rănirea uşoară a şoferului, iar la testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, şoferul a refuzat recoltarea de probe biologice. ”În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de refuz sau recoltare de probe biologice şi continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.

Alte articole

Leave a Comment