A încercat să-şi spânzure iubita, apoi să se sinucidă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor, după ce o tânără de 19 ani a ajuns la spital cu mandibula fracturată în urma unei agresiuni.
Potrivit anchetatorilor, fata a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost agresată de prietenul său, de 19 ani, cu care locuia în concubinaj în comuna Meseşenii de Jos. Cercetările ulterioare au stabilit că agresorul avea dese episoade de violenţă domestică şi chiar a încercat să îşi omoarte partenera de câteva ori. În 3 mai, tânărul i-a pus ştreangul de gât, a ridicat-o peste grinda casei, apoi i-a luat scaunul de sub picioare, lăsând-o să atârne. Când victima a început să se zbată şi să încerce să se salveze, a eliberat-o. Câteva ore mai târziu, a dus-o cu forţa într-o pădure din apropierea casei, a legat-o de gât cu funia de creanga unui copac cât să atingă cu vârfurile pâmântul. Din când în când, scurta funia, ca să o sufoce. A reununţat, în cele din urmă, la planul diabolic, pentru ca apoi să încerce să îşi ia viaţa, spânzurânzurându-se de un copac. A fost salvat, la timp, de un trecător.
Procurorii sălăjeni au început urmarirea penală in rem.

Leave a Comment