Să râdem cu Patronatul: marea dăunează grav angajatului!


Aflăm, citind ultimele știri, că “în curând” voucherele de vacanță ar putea fi distribuite și angajaților din sectorul privat, nu numai celor care lucrează la stat. Este vorba despre o propunere, deocamdată, în condițiile în care și angajații din sectorul privat, cu salariul minim pe economie, contribuie – prin taxele și impozitele lor – la acordarea tichetelor de vacanță de vacanţă pentru bugetari. Cum, nu știați? Da, și muncitorul care a ajuns, fără nicio exagerare, sclav cu acte în regulă (sau la negru, după caz), donează bănuți pentru ca angajatul de la stat să poată da piept anual cu valurile mării sau cu aerul proaspăt de munte, pentru refacerea forței de muncă, purificarea spirituală, odihnă și relaxare.

Să mai cităm din radio-șanț: “S-ar putea lua în calcul, spun analiștii, o soluție de acordare graduală a voucherelor de vacanță, în mod echitabil, atât salariaților din mediul bugetar, cât și celor care lucrează în sectorul privat. Bineînțeles, până la un anumit plafon al venitului”.  În consecință, sunt necesare măsuri care să corecteze normele metodologice privind acordarea acestor tichete. Dar cine să le corecteze? Patronatul este ultima entitate care ar avea vreun interes în toată această poveste, râd directorii din România și patronii de peste mări și țări de se tăvălesc pe jos. Merg înainte, orbește, uitând că unul dintre secretele unei productivități ridicate, a unui climat de siguranță și creșterii interesului și calității muncii din partea angajatului este tocmai acesta – un echilibru, atât cât poate exista acest echilibru, un pachet minim de avantaje, o legislație sănătoasă și pe acest segment și posibilitatea legală prin care angajatul să-l tragă de mânecă pe patron ori de câte ori acesta cade și se lovește cu capul de bordură, uitând pe loc că are obligații și că trebuie să fie, înainte de toate, OM.

Asistăm lunar la ample campanii ale unor firme sau multinaționale sălăjene care ne aruncă praf în ochi, făcându-ne să nu vedem pădurea de copaci. Stan și Bran erau amatori într-ale umorului, pe lângă ăștia. Crosuri, dotări de laboratoare școlare peste care se așterne praful, concursuri și activități culturale, de parcă acestea ar fi cele mai arzătoare probleme cu care se confruntă cel care trage la șaibă și ține, atât cât s-o mai putea, economia și industria județului pe linia de plutire. Țara arde și baba pedalează.

Realitatea, subliniată în mod plenar și de liderul sindical la nivel național în nenumărate rânduri, este una dezastruoasă. Ignoranță, nepăsare, salarii mizerabile, sclavie, lipsa oricărui interes al patronului, interes care să vizeze și bunăstarea celui care îi umflă conturile și nu doar traista proprie. Bătaia de joc a atins la noi cote alarmante.

Evident, lipsite de coloană vertebrală, apărând interesele patronilor șmecheri, pentru că și ele la rândul lor au propriile interese în toată această poveste, autoritățile tac și nu mișcă un deget, atât cât ar putea să miște în condiții legale. După o perioadă de suspectă acalmie, sursele ne spun că urmează, din nou, mișcări de stradă, mitinguri de protest, greve, toate acestea făcând ca județul nostru să ajungă subiect pe la buletinele de știri, de râsul întregii țări.

Dacă în anii ‘90 era o mândrie să muncești la patron, cel de la stat fiind ăla sărac și dezavantajat, astăzi lucrurile stau exact invers. Desigur, și angajații de la stat sunt tot angajați, muncesc și ei că doar nu se duc la lucru doar ca să le vadă mutrele nesuferite ale șefilor, și ei au nevoie de avantaje, de ocrotire din partea legii, de refacere, de condiții decente de muncă.

Nimeni nu a spus și nu va spune că voucherele de vacanță, de exemplu, venite peste o mărire salarială fără precedent în istoria României și care nu este universal-meritorie, sunt lucruri de care cei de la stat nu ar trebui să beneficieze. Însă atunci când frăția stat-patronat aruncă muncitorul din domeniul privat în cea mai adâncă prăpastie, prin salarii cu care oamenii nu își pot asigura nici măcar “coșul lunar” de subzistență, când toate răspunsurile la întrebările strigate în stradă de angajați încep cu nu, când toți acești îmbuibați care vor rămâne în curând fără forță de muncă (citiți anunțurile de angajare din presă, sute de posturi sunt deja vacante și nu mai interesează pe nimeni acest lucru) atunci probabil că cineva se va trezi și va da cu pumnul în masă.

Da, avem toate motivele din lume să descurajăm din tot sufletul munca la patron astfel încât, și partea patronală, dar și statul, să facă în așa fel să existe măcar un dram de dreptate și în viețile acestor oameni, pentru ca nu se mai poate! Până atunci, rușine! Și patronilor – nu generalizăm, vizați sunt cei mai mulți însă, cei care merg mai departe pe principiul lasă că merge și așa, dar și statului român pentru faptul că ambele tabere se roagă insistent atât la divinitate cât și la boșii ăia mari, de prin străinătate, să rămână fără muncitori!

Asta fac, prin lipsa oricărei măsuri de protecție și de încurajare a muncitorilor și, firește, asta se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. Oamenii au aflat deja că există viață și dincolo de granițele României, și dincolo de poarta multinaționalei, acolo unde mereu cu capul plecat și înghițind în sec, angajații – cei care mai există prin secții – își pun tot mai des întrebarea “Până când o viață amară și un trai nefericit?”. Până când paharul va da pe dinafară și până când totul se va prăbuși la picioarele celor care astăzi încă mai cred că dețin adevărul absolut, puterea absolută, supremația și controlul inclusiv asupra vieții și conștiinței oamenilor.

“Păi dacă plecăm, rămâneți fără industrie, săraci și pradă involuției!”

Zău? Foarte bine! Ori la bal, ori la spital. Nu mai lăcrimează niciun ochi la astfel de amenințări patronale. Mai săraci decât atat oricum nu mai putem fi, iar mai batjocoriți decât suntem acum, nu se mai poate, pentru că este ultimul nivel. Așadar, valea! Dacă asta considerați că este soluția și ne-o băgați pe gât mereu și mereu sub același șantaj abject! Vedeți bine că nu se mai angajează nimeni. Scoateți la bătaie câte 300 de locuri de muncă în ditamai colosul industrial. Chiar nu vă spune nimic asta? Iar dacă nimeni nu le ține partea acestor oameni – majoritatea sălăjeană care duce greul industriei și al economiei sălăjene, nu-i nimic, o facem noi, atât putem, cum putem, până s-o trezi cineva.

Minciuna are mereu picioare scurte. Batjocura și nepăsarea sunt și ele strâmbe și crăcănate și nu au șansa de a ajunge foarte departe. Totul are un sfârșit pe lumea asta, iar răul și sfidarea au o capacitate puțin știută de cei mai mulți angajatori, aceea de a se întoarce mereu, ca un bumerang, în locul din care au fost lansate.

Alte articole

2 Thoughts to “Să râdem cu Patronatul: marea dăunează grav angajatului!”

  1. Anonim

    Excelent articol, pune bine punctul pe i. Mai zic eu, iată rezultatul distrugerii întreprinderilor de stat care asigurau o salarizare decentă, În acele vremuri nu erau vauchere, pur şi simplu, armăturistul sau emailatorul mergea la mare cu DACIA proprie. Mergea pe valea Prahovei şi se întorcea pe la mănăstirile din Moldova !

  2. Anonim

    “La cine nu ii convine sa plece ” spune patronatul

Leave a Comment