Ce repede trece timpul! Din nou e Crăciunul

Mi se întâmplă tot mai des să constat, cu îngrijorare parcă, cum viața trece rapid și cum timpul se scurge cu o repeziciune incontrolabilă. Constat că zilele de naștere, sărbătorile în special Crăciunurile, vin, parcă, mai repede an de an. Ce repede trece timpul! Nu mai suntem oamenii de ieri, de acum o săptămână, de acum cinci ani. Chiar dacă uneori, într-un an calendaristic, zilele sunt lungi, anii trec repede. Acum la final de 2019 am realizat, la fel ca în alți ani, că primavara se transformă atât de repede în toamna, apoi în iarnă și că certitudinea unui mâine nu o avem. Mai târziu de multe ori înseamnă niciodată. Timpul de fapt este schimbare și întotdeauna va fi așa. Totul se poate schimba în orice moment, iar când înțelegem acest lucru nu ne va mai fi teamă de nimic, pentru că nu mai avem nimic de pierdut. Viața oricum nu ne va întreaba niciodată dacă suntem pregătiți să primim ceva. Îmi dau seama, că, parcă cu fiecare an care trece devin un alt EU. Cu siguranța acest sentiment e valabil pentru fiecare. De fapt nici nu e nevoie de un an ca să nu mai fi același om, orice experiența ne schimbă. Ce ne doream ieri, astăzi poate să nu mai fie valabil. Mai cred că percepția e și foarte strâns legată de vârstă. Cu cât înaintăm se schimbă. Când eram copii, sigur, notiunea de timp ne era străină, ziua era o joacă, o aventură și o explorare continuă de dimineața până seara. Seara ne aduna pe la casele noastre, dar nu era decât o pauză și totul continua a doua zi. Atunci timpul era infinit. Treptat lucrurile s-au schimbat și  timpul a căpătat alte valențe. În cele din urmă, trebuie să ne declarăm prieteni ai timpului! Deși se poate spune despre el, pe bună dreptate, că e: încăpățânat, cu o viziune îngustă și lipsit de imaginație. De ce? Pentru că nu face altceva decât să treacă: fără compromisuri, fără opriri, și sigur fără nicio întoarcere. Oricum trecerea timpului vine și cu avantaje. Avansarea în vârstă ne face mai întelepți, mai experimentați, mai trecuți prin viață. Cert este că văd zilnic, în jurul meu, oamenii care au îmbătrânit frumos și alții cu cicatrici adânci. Ieri, am văzut pe stradă un vârstnic încercat de viață, plin de riduri și ars de soare, care sigur m-a inspirat în ceea ce scriu (cu și despre trecerea timpului). M-am uitat în ochii lui și mi-am dat seama că ar avea de spus atâtea povești. Povești spuse celor care încă mai au timp. Ce multe povești pot să spună astfel de oameni și ce povești! Portretele celor în vârstă vorbesc fără cuvinte! Ce repede trece timpul! Din nou e Crăciunul.

Alte articole

Leave a Comment