Liste datornici 2019. Cum puteți ajunge pe listele rușinii în acest an

Indiferent dacă sunt persoane fizice sau persoane juridice, contribuabilii români cu obligații fiscale restante peste o anumită valoare apar într-o listă publicată trimestrial online de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), ce mai este cunoscută și sub numele de “lista rușinii”. Totuși, așa după cum prevede un act normativ ce a trecut de votul Parlamentului, pe aceste liste nu vor mai apărea persoanele fizice, ci doar cele juridice.

După cum stabilește Codul de procedură fiscală, contribuabilii, fie persoane fizice sau juridice, cu datorii peste o anumită valoare la plata obligațiilor fiscale apar pe lista datornicilor, listă ce e publicată de ANAF pe propriul website la un interval de trei luni.

Lista datornicilor aferentă unui trimestru se publică până la sfârșitul lunii următoare încheierii trimestrului. Spre exemplu, pentru perioada cuprinsă între lunile ianuarie și martie, publicarea listei se va face până la sfârșitul lunii aprilie.

În lista publicată de Fisc, contribuabilii sunt împărțiți în mai multe categorii: contribuabili mari, contribuabili mijlocii, alți contribuabili, inclusiv persoanele fizice care obțin venituri din activităţi economice independente sau care exercită profesii libere și persoane fizice, altele decât cele menționate anterior.

Persoanele fizice și cele juridice apar pe liste dacă au datorii ce depășesc următoarele praguri:

  • 500.000 de lei, pentru contribuabilii mari;
  • 250.000 de lei, pentru contribuabilii mijlocii;
  • 100.000 de lei, pentru alți contribuabili, inclusiv persoanele fizice care desfășoară activități independente;
  • 15.000 de lei, pentru persoanele fizice obișnuite.

Plafoanele au fost stabilite acum doi ani, prin Ordinul ANAF nr. 590/2017. Inițial, plafoanele stabilite de Fisc erau extrem de mici, și anume de 500 de lei, față de 100.000 de lei, cât este în prezent, pentru persoanele fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante şi din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere și de 100 de lei, față de 15.000 de lei, cât este în prezent, pentru celelalte persoane fizice.

În cazul în care contribuabilul își achită datoria, autoritățile fiscale vor modifica, în termen de 15 zile de la stingerea datoriei, datele acestuia din lista datornicilor. Înainte de publicarea în listă a situației datoriilor privind obligațiile fiscale a unui contribuabil, autoritățile trebuie să-l notifice pe acesta cu privire la obligațiile restante.

Totuși, în viitorul apropiat, doar firmele vor mai apărea pe listele datornicilor la Fisc. Măsura eliminării persoanelor fizice din listele datornicilor se regăsește într-un act normativ ce a primit, la sfârșitul anului trecut, votul favorabil al parlamentarilor și care, pentru a se putea aplica, mai are nevoie doar de acordul președintelui și de publicarea în Monitorul Oficial.

One Thought to “Liste datornici 2019. Cum puteți ajunge pe listele rușinii în acest an”

  1. Anonim

    Dar pe cei de la ANAF cine-i trece pe Lista rușinii pentru că nu plătesc banii privind taxa de mediu și o tot lălăie din semestru în semestru ?

Leave a Comment