Conflictul dintre angajații DSVSA Sălaj și director arde mocnit în instituție

Conflictul iscat între o parte dintre angajații Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor DSVSA Sălaj și directorul executive Mircea Martin continuă să-și facă simțite efectele în birourile și laboratoarele instituției. Angajații care au declanșat, joi, o grevă spontană în fața sediului DSVSA din Zalău au spus, vineri, că situația este departe de a fi una clară, deși speră ca în cel mai scurt timp lucrurile să intre pe un făgaș normal, drepturile să le fie respectate iar hotărârea definitivă a instanței privind acordarea sporurilor pentru condiții speciale de muncă să le fie acordate și celor care nu beneficiază încă de ele. Angajații s-au plâns că deciziile emise joi nu sunt suficient de clare, sunt stufoase și nu precizează cu exactitate faptul că aceste sporuri urmează a fi acordate. Au trecut cinci luni și jumătate până la punerea în aplicare a acestei sentințe definitive prin care instituția este obligată să ne acorde sporul de 30 la sută. Timp în care a trebuit să facem nenumărate demersuri pentru a-l determina pe directorul instituției să solicite banii de la ANSVSA și să emită deciziile aferente în baza cărora noi să primim acest spor care ni se cuvine prin lege. În momentul de față avem promisiunea că vom primi banii, însă calea parcursă până aici a fost una lungă și anevoioasă. Noi am cerut simplu să se emită o decizie clară, asemănătoare cu cea emisă în cazul celor care și-au luat deja banii”, a spus Flavius Țap, liderul Sindicatului Liber al personalului din rețeaua sanitară veterinară Sălaj. Angajatele care lucrează în condiții speciale, cu substanțe speciale, precursori ai acestora, substanțe, compuși și reactivi care prin natura lor le pot pune în pericol sănătatea prin expunerea în fața lor pe termen lung, spun că lucrează cinci zile pe săptămână cu substanțe toxice, unele dintre ele cancerigene și că acest drept conferit prin lege trebuie respectat și pus în aplicare cât mai urgent de către conducerea instituției. Oamenii nu înțeleg de ce nici până acum acest lucru nu a fost rezolvat și de ce este nevoie ca ei să recurgă la mijloace și acțiuni extreme doar pentru ca legea să fie respectată, atât de structura sălăjeană cât și de Autoritatea de la București care trebuie să trimită cât mai repede banii necesari acordării acestui drept legitim. Directorul Mircea Martin spune, pe de altă parte, că a făcut toate demersurile necesare, solicitând în cursul zilei de joi, printr-o adresă, Autorității Naționale Sanitare veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, de la București, fondurile (constituirea bugetului) aferente plăților pe care le va efectua imediat ce banii vor veni de la București. Situația tensionată din instituție nu are însă, la origini, această cauză unică. Angajații se plâng că directorul le face “zile amare” și că încearcă să-i șicaneze la tot pasul, fie cu solicitări și acțiuni  intenționate, fie cu refuzuri, spun ei, în aprobarea efectuării concediilor de odihnă sau le îngreunează desfășurarea activității prin diverse “șicane”. Cert este că relația dintre angajații – cea mai mare parte a lor – și conducerea instituției sălăjene rămâne una tensionată, nefirească, fiind afectată în acest fel nu doar starea psihică a angajaților, climatul de lucru în birouri, laboratoare ori în teren, dar și bunul mers și rezultatele activității acestor angajați de care depinde în final situația în ansamblu și bunul mers al activității pe acest segment de importanță deosebită, la nivel județean. L-am contactat telefonic pe directorul executiv al DSVSA pentru un punct de vedere legat de aceste aspecte însă demersul nostru nu s-a concretizat în cele din urmă.

Leave a Comment