Brad inedit în curtea TenarisSilcotub

În întâmpinarea sărbătorilor de iarnă, reprezentanții fabricii TenarisSilcotub de la Zalău au dat tonul sezonului festiv într-un mod inedit. La intrarea în sediul instituției a fost ”amenajat” un brad, mai exact un eco-brad, care se va umple cu deșeuri de plastic tip PET. Astfel, sticlele goale aruncate pe un burlan special, din cantina fabricii de la Zalău, ajung în ”corpul” acestui brad, pentru a fi colectate și reciclate. ”Împreună, lucrăm pentru un mediu sănătos și prietenos și dăm semnalul unui an 2020 fără plastic!”, au menționat reprezentanții companiei. De precizat, este faptul că PET este prescurtarea de la polietilen tereftalat şi se prezintă sub forma unei răşini, o formă de material plastic. Mai precis, polietilenul tereftalat este o combinaţie a doi monomeri: etilen glicol modificat şi acid tereftalic purificat. Acesta a devenit un material foarte răspândit mai ales în industria alimentară la: îmbuteliere de băuturi răcoritoare, apă, lactate, ulei, oţet fiind ieftin, uşor, rezistent la şocuri şi reciclabil. PET-ul, ca dealtfel toate materialele plastice, nu este biodegradabil şi în plus este un material extrem de rezistent. În natură, durează cam 700-800 de ani până începe să se descompună şi se dezintegrează complet abia după circa 1.000 de ani. Arderea a acestui tip de deşeu nu este o soluţie de luat în calcul, deoarece prin arderea plasticului se elimină substanţe care produc diferite boli. Mai mult decât atât, materialele plastice mai complexe cum sunt: vinilinul, ebonita, bachelita ori cauciucurile, emană prin ardere substanţe care produc cancer, atacând în primul rând sângele, care în timp poate îmbolnăvi toate organele corpului. Colectarea corectă a acestor deşeuri, în vederea reciclării, reprezintă cea mai bună alternativă pentru protejarea mediului înconjurător şi a sănătăţii populaţiei. De aceea ar fi bine ca acest material să fie reciclat de fiecare dintre noi.

Alte articole

Leave a Comment