Ziua în care mulți dintre noi abandonăm planurile făcute la cumpăna dintre ani

Un nou studiu sugerează că în acest an, ziua în care oamenii vor renunța la angajamentele pe care și le-au luat față de ei înşiși la începutul anului 2020 este 19 ianuarie. Mulți își promit de Anul Nou o mulțime de lucruri ambițioase, cum ar fi să slăbească, să renunțe la alcool sau la țigări, să devină mai sociabile, să se apuce de sport sau să înceapă o relație. Însă un nou raport oferit de aplicația de fitness Strava indică faptul că majoritatea oamenilor nu își respectă deciziile luate foarte mult timp. Raportul pe anul acesta al cunoscutei aplicații de fitness sugerează că oamenii sunt tentați să își anuleze angajamentele luate de Anul Nou față de ei înșiși în 19 ianuarie. Reprezentanții aplicației au numit această dată „ziua celor care abandonează”. Pentru a stabili cu precizie care este data la care majoritatea oamenilor renunță, ei au analizat 98,3 milioane de activități ale utilizatorilor pe anul trecut. În 2019, această zi nefericită pentru angajamentele oamenilor a fost 12 ianuarie.

Leave a Comment