Clădirea Albastră din centrul Zalăului își recapătă strălucirea de odinioară

Lucrările de reabilitare și restaurare desfășurate la Clădirea Albastră situată pe strada Unirii, în centrul municipiului, continuă în această perioadă. Reprezentanții Primăriei Zalău au anunțat, vineri, că tâmplăria exterioară nouă a fost montată și că lucrările efectuate în interior continuă conform planurilor. Lucrările la fațadă și aplicarea tencuielilor decorative se vor desfășura până când vremea va permite efectuarea de lucrări exterioare, acestea continuând și în anul 2019, până la terminarea lor. Termenul de finalizare al proiectului este martie 2020, valoarea totală a contractului este 1.433.000 de lei, inclusiv TVA. 
Această clădire cu valoare arhitecturală deosebită a fost, inițial, sediul primăriei, fiind construită între anii 1834 – 1836 în stil neoclasicist, după proiectul inginerului Péter Éltető. În prima parte a secolului XX a suferit mai multe modificări. Deoarece face parte din patrimoniul cultural al municipiului, reabilitarea era necesară pentru a-i reda frumusețea de odinioară, dar și din motive de siguranță, clădirea fiind într-o stare de degradare avansată. Termenul de finalizare stabilit este începutul lunii martie, 2019.

Nu se știe, deocamdată, ce destinație vor avea spațiile generoase pe care această clădire emblematică le oferă. Primăria avansa cu câteva luni în urmă ideea unei săli de căsătorii. Nici consultarea publică referitoare la destinația acestor spații nu a dat roade concrete așa că rămâne de văzut ce se va alege, în final, astfel încât de această clădire să beneficieze cu adevărat și cetățenii și nu doar câteva persoane cu nume sonore, pe criterii ori interese politice.

Zălăuanii speră ca lucrările să capete un ritm mai alert pentru ca întârzierile, specifice oricărui șantier deschis în municipiu, să fie pe cât de mult posibil evitate.

 

 

One Thought to “Clădirea Albastră din centrul Zalăului își recapătă strălucirea de odinioară”

  1. Anonim

    DESTINATIE? II FACE SECURISTUL LA AMALIA CABINET VETERINAR

Leave a Comment