Un Punct termic din Zalău ar putea fi transformat în studio de teatru

În ședința de Consiliu local desfășurată vineri la Primăria Zalău a fost adoptat un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de colaborare între Asociația Pro Teatru și municipalitate. Acest acord  presupune organizarea unor activități culturale în actualul Punct Termic 15, spațiu pentru care Asociația Pro Teatru se obligă să găsească finanțare și să îl transforme într-o “Sală Studio” de teatru. O sală de acest gen presupune un spațiu de dimensiuni reduse, flexibil și multifuncțional, spațiul putând fi organizat în diverse variante. “Ne sfătuim cu oameni specializați în acest domeniu din toată țară, deoarece vrem să oferim spectatorilor un spațiu de joc la nivel european. În privința numelui am ales ca această sala să se numească după ceea ce a fost odată “Punctul Termic” – un loc cu temperatură și dinamică, un laborator al artei teatrale. Îi mulțumim pe această cale marelui artist Dan Perjovschi, care a apreciat ambiția noastră și a hotărât să facă o siglă a viitoarei săli de teatru din Zalău”, au spus reprezentanții Asociației Pro Teatru. Punctul termic se află în vecinătatea Parcului central din Zalău, lângă Școala Gimnazială “Gheorghe Lazăr”.

Alte articole

One Thought to “Un Punct termic din Zalău ar putea fi transformat în studio de teatru”

  1. Anonim

    no bine ca nu au bagat tigani si acolo !
    e destul ca Ciunt adduce tiganii langa piata de la astralis !
    cei care muncesc si o duc cum pot, platesc reabilitarea unui bloc sa aiba tigabnii conditii de trai exceptionale
    Dar la Ciunt il doare in fund de asta ! el nu locuieste in Zalau, el are ditamai domeniul si vila in Criseni, unde de 10 ani isi duce traiul

Leave a Comment