Concurs de creaţie pentru liceenii cu talent literar

Tinerii cu talent literar sunt invitaţi să se înscrie până în 31 mai, la cea de-a XXIII-a ediție a Concursului Județean de Creație Literară pentru elevi ”Iuliu Suciu”. Competiţia organizată de către Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău şi Cenaclul Literar „Silvania”, în parteneriat cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, îşi propune să încurajeze tinerii creatori de literatură din liceele judeţului Sălaj şi se va desfăşura pe două secţiuni: poezie şi proză. Pot participa liceeni sălăjeni, indiferent dacă fac parte sau nu dintr-un cenaclu literar sau dacă au fost sau nu publicaţi în reviste de profil.

Potrivit organizatorilor, lucrările pentru concurs – poezii (minimum 5), proză (minimum 2), dactilografiate – vor fi trimise pe adresa: Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău, str. 9 Mai, nr. 2, judeţul Sălaj, cu menţiunea „pentru Concursul de creaţie literară IULIU SUCIU”, pâna la data de 31 mai 2018. Fiecare lucrare va fi trimisă în plic închis, în interiorul căruia se va anexa o fişă de concurs cu numele şi prenumele elevului, vârsta, şcoala, clasa, numărul de telefon şi adresa de e-mail.
Juriul, alcătuit din membrii Cenaclului literar „SILVANIA” şi personalităţi ale vieţii literare sălăjene, va acorda premii în bani pentru cele mai valoroase creaţii. Marele premiu este de 500 de lei.

Leave a Comment